În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, șefa Direcției Abuz de Poziție Dominantă din cadrul Consiliului Concurenței, Diana Lapteacru, a vorbit despre decizia Consiliului de a sancționa SA „Apă – Canal Chișinău” cu o amendă de 7 mln. lei, cum decurg investigațiile la Consiliul Concurenței și de ce durează mai mult timp, dar și ce alte investigații mai are Consiliul.
CURENTUL: Consiliul Concurenţei a sancţionat „Apă-Canal Chişinău” cu o amendă destul de usturătoare – peste 7 mil. lei. Ce a stat la baza acestei decizii?
Diana Lapteacru: Investigația cu privire la acţiunile „Apă-Canal Chișinău” SA referitor la aplicarea plăților pentru recepționarea și evacuarea apelor uzate care depășesc concentrația maxim admisibilă a fost declanșată ca urmare a înregistrării unei adresări din partea unui grup de întreprinderi. Pe parcursul investigației, această problemă a mai fost reclamată și de alte întreprinderi.
În cadrul investigației, Consiliul Concurenței a analizat atât poziția deținută de către „Apă-Canal Chișinău” SA pe piața relevantă, unde a apărut problema concurențială, cât și comportamentul „Apă-Canal Chișinău” SA în relație cu beneficiarii serviciilor sale.
În rezultatul investigației, Consiliul Concurenței a constatat că „Apă-Canal Chișinău” SA deține poziție dominantă pe piaţa prestării serviciului public de canalizare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți, prin urmare, este obligată să respecte regulile de concurenţă, în special să nu abuzeze de poziția dominantă pe care o deține, așa încât, prin comportamentul său, să nu împiedice, restrângă ori denatureze concurenţa.
Potrivit legislației naționale „Apă-Canal Chișinău” SA are obligația de a asigura accesul nediscriminatoriu a agenților economici la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare și obligația de a nu impune agenților economici condiții contractuale disproporționate.
În cadrul aceleiaşi investigaţii, Consiliul Concurenţei a mai constatat că „Apă-Canal Chișinău” SA a avut un comportament inechitabil în raport cu consumatorii săi – agenți economici, manifestat prin aplicarea diferențiată a coeficienților la stabilirea plăților pentru depășirea concentraţiei maxim admisibilă, pentru prestarea aceluiași serviciu – pentru unii aplica un coeficient, la alții – alt coeficient, inclusiv prin neperceperea plăților suplimentare de la o parte din agenţii economici activi din mun. Chișinău și or. Ialoveni.
Din analiza efectuată de Consiliul Concurenţei a rezultat că „Apă-Canal Chișinău” SA a aplicat coeficienți și metode de calcul la stabilirea plăților pentru depășirea concentraţiei maxim admisibilă în lipsa unei Metodologii cu privire la calcularea plăților pentru depășirea normelor concentrațiilor maxim admisibile în apele uzate, acestea fiind calculate în temeiul unor Ordine interne, precum și în temeiul Deciziilor luate în cadrul ședințelor Consiliului „Apă – Canal Chișinău” SA.
Astfel, operatorul a decis să aplice în mod diferențiat coeficienții la stabilirea tarifului diferențiat pentru depășirea concentrației maxim admisibile în apele uzate evacuate, după cum urmează: pentru agenții economici de la care, pe parcursul anului 2017, nu au fost prelevate probe de apă uzată, calculele vor fi efectuate conform coeficientului aplicat anterior, până la prelevarea probei noi, iar pentru agenții economici de la care s-au prelevat probe, pe parcursul anului 2017, se vor aplica până la finele anului curent coeficienții aprobați în cadrul ședinței.
Consiliul Concurenței, a constatat acest comportament al „Apă – Canal Chișinău” SA drept abuz de poziție dominantă, prin Decizia Plenului nr. APD-35/17-64 din 13.09.2019 și a amendat „Apă-Canal Chișinău” SA cu 7 190 453,43 lei.
C: De ce investigaţia a durat aproape doi ani? Toate investigaţiile Consiliului durează atât de mult?
D.L.: Investigaţiile din domeniul concurenţei sunt de o complexitate sporită şi necesită o perioadă mai îndelungată de analiză şi examinare. La soluţionarea cazurilor Consiliul Concurenţei trebuie să ia în considerare poziţia tuturor participanţilor pe piaţă. Este necesar de acumulat un volum mare de informaţii şi probe pentru a confirma/infirma presupusele încălcări. Ne ghidăm de bunele practici ale autorităţilor de concurenţă din alte state cu o experiență mai bogată.
Cât priveşte investigaţia „Apă-Canal Chișinău” SA, aceasta a durat 1 an şi 10 luni. În acest sens, vreau să menţionez experienţa Consiliului Concurenţei din România, astfel, un caz de abuz de poziţie dominantă în perioada 2010-2018 a durat, în mediu, 4,3 ani, un caz de cartel – 2,8 ani, iar un caz cu obiect multiplu – 4,4 ani.
C: Aţi stabilit că la o mare parte din agenţii economici „Apă-Canal” nu a stabilit tarife diferenţiate sau plăţi suplimentare pentru deversarea apelor uzate. Ar trebui acum întreprinderea să revină şi să stabilească aceste plăţi?
D.L.: Ţinând cont de legislaţia naţională, precum și de poziția dominantă pe care o deține pe piața prestării serviciului public de canalizare a apelor uzate cu concentrații majorate de poluanți în mun. Chișinău și or. Ialoveni, „Apă – Canal Chișinău” SA are o responsabilitate deosebită ce ține de respectarea regulilor de concurență.
Astfel, „Apă – Canal Chișinău” SA este responsabilă pentru asigurarea accesului nediscriminatoriu garantat pentru toate persoanele fizice şi juridice la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare în condiţii contractuale şi în conformitate cu actele legislative şi cu alte acte normative în domeniu, inclusiv pentru aplicarea nediscriminatorie a coeficienților la stabilirea plăților suplimentare pentru depășirea concentraţiei maxim admisibile în apele uzate evacuate.
C: Aţi semnalat şi o problemă legată de laboratorul „Apă-Canal”. Despre ce concret e vorba?
D.L.: În conformitate cu prevederile Regulamentului – cadru privind recepţionarea apelor uzate, eliberarea condiţiilor tehnice şi autorizaţiilor de deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare al localităţilor indicatorii de calitate a apelor uzate se determină în laboratorul specializat al întreprinderii „Apă – Canal” sau în orice laborator specializat autorizat.
Până la data de 28.12.2018, nivelul de poluare a apelor uzate putea fi apreciat: fie de laboratorul „Ape uzate agenți economici” al „Apă – Canal Chișinău” SA, fie de laboratorul „Centrul de Investigații Ecologice” al Agenției Ecologice Chișinău, activitatea căruia a fost suspendată până la data de 28.12.2019.
Însă, „Apă – Canal Chișinău” SA nu acceptă rezultatele analizelor efectuate de către laboratorul „Centrul de Investigații Ecologice” al Agenției Ecologice Chișinău, invocând metoda deferită utilizată, precum și numărul limitat de parametri pentru care a fost acreditat.
În acest sens, Centrul Național de Acreditare a comunicat că ambele laboratoare au efectuat încercări în conformitate cu metodele acreditate și validate, problema fiind în procesul de eșantionare, care a fost efectuat de către inspectorii din cadrul „Apă – Canal Chișinău” SA.
Astfel, în prezent, unicul laborator capabil să aprecieze nivelul de poluare a apelor uzate se află în subordinea „Apă – Canal Chișinău” SA, ceea ce trezește îngrijorări privind imparțialitatea acestui laborator și veridicitatea analizelor, „Apă – Canal Chișinău” SA fiind interesată direct în încasări cât mai mari.
C: Aţi făcut trimitere, în decizia CC, la principiul „poluatorul plăteşte”. Ce înseamnă acest principiu?
D.L.: Principiul „poluatorul plătește” este un concept conform căruia poluatorul trebuie să plătească pentru poluarea mediului. Acesta trebuie respectat de toate persoanele, atât juridice, cât și fizice, care desfășoară activitate de întreprinzător, a căror activitate economică este generatoare de poluanți și aplicat în mod echitabil de către operator.
Conform legislației naționale în vigoare, principiul „poluatorul plătește” impune obligația ca respectivul agent economic să suporte cheltuielile pentru realizarea măsurilor de prevenire a poluării sau să plătească pentru pagubele provocate.
Acest principiu, însă, urmează a fi aplicat în mod nediscriminatoriu în raport cu toate întreprinderile active din mun. Chişinău şi or. Ialoveni, astfel încât să fie respectate prevederile legislației naționale.
C: Aveţi deja careva reacţii din partea „Apă-Canal” după această decizie? Dacă da, care sunt acestea?
D.L.: Întreprinderea „Apă – Canal Chișinău” SA nu a oferit comentarii, însă a menționat ca va contesta decizia Plenului Consiliului Concurenței.
C: Ce alte dosare „răsunătoare” aveţi în examinare?
D.L.: Consiliul Concurenţei mai are pe ultima sută de metri o investigaţie pe piaţa privind serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare.
De asemenea, în derulare sunt o serie de investigaţii în domenii „sensibile” (alimentar, telecomunicaţii, etc.), care au impact direct asupra consumatorilor.
Conform Legii concurenţei, toate deciziile sunt plasate pe pagina oficială web, astfel, activitatea autorităţii o puteți urmări pe pagina Consiliului Concurenţei – competition.md.
C: În genere, ce impact au deciziile CC? Sunteţi mulţumiţi cum se execută ele?
D.L.: Scopul principal al Consiliului Concurenţei este protejarea şi stimularea concurenţei şi mediului concurenţial normal, dar și promovarea intereselor consumatorilor. Misiunea Consiliului Concurenţei este de a face ca piețele să funcționeze, în beneficiul consumatorilor, prin încurajarea și asigurarea liberei concurențe în toate domeniile activității economice. Misiunea autorităţii de concurenţă nu poate fi redusă doar la acţiuni de sancţionare, componenta ce vizează prevenirea fiind deosebit de importantă. Consiliul Concurenţei încurajează întreprinderile să îşi asume strategii voluntare de prevenire şi gestionare a riscurilor prezentate de posibilele încălcări ale legislaţiei concurenţei.
Deciziile Plenului Consiliului Concurenţei urmăresc restabilirea mediului concurenţial distorsionat.
De regulă, toate deciziile Plenului Consiliului Concurenţei sunt contestate și din moment ce sunt menținute de instanța de judecată, acestea sunt executate. În ceea ce priveşte rezultatele în instanţă, este de remarcat faptul că, în anul 2018, Consiliul Concurenţei a obţinut decizii favorabile în peste cca 78% dintre cazuri finalizate.