120 de copii din Diasporă și Republica Moldova participă la Programul guvernamental DOR – Diasporă*Origini*Reveniri 2019. La deschiderea oficială a evenimentului, care a avut loc ieri, au participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și secretarul de stat în domeniile tineret și sport, Adrian Băluțel.
În mesajul său, ministrul Liliana Nicolaescu-Onofrei a salutat participanţii la tabăra de vară, îndemnându-i să petreacă timpul frumos şi util, legând noi prietenii şi aflând lucruri interesante despre ţara de origine a părinţilor lor, tradiţiile şi obiceiurile naţionale.
La DOR 2019, care se desfășoară în perioada 19-28 august, participă copii și adolescenți din Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda, Franța, Georgia, Spania, Ucraina, Bulgaria, România, Norvegia, Cehia, Elveția, Turcia, Olanda și Serbia. Pe parcursul celor câteva zile petrecute la Pensiunea „La Popas” din satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari, copiii vor fi antrenați în activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite culturale și întâlniri cu diverse personalități din țară.
Menționăm că, DOR este o inițiativă a Guvernului Republicii Moldova și constă în organizarea anuală, în luna august, a unui program de vară atât pentru copii din diasporă, cât şi pentru cei din Republica Moldova. Programul are drept scop consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale tinerilor cu țara lor de origine. Prima ediția a DOR a avut loc în 2013.
Doina Secrieru