În incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord a avut loc o ședință de lucru în cadrul proiectelor de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în șase sate din raionul Râșcani și în orașul Drochia.
La întrunire au participat reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), ai Consiliului raional Râșcani, ai Primăriei orașului Drochia, ai companiei de proiectare SRL „Fluxproiect” și specialiști ADR Nord.
În urma realizării proiectului din raionul Râșcani, în șase sate vor fi construite 19,6 km de rețele de distribuție a apei potabile și 40 km de rețele de canalizare. De asemenea, va fi construită o conductă magistrală cu o lungime de 26 km. Totodată, în cadrul proiectului de AAC din cele șase sate vor fi construite 3 stații de epurare a apelor uzate, 1 stație de tratare a apei potabile și 1 stație de pompare pentru 28 de localități din raionul Râșcani. Circa 23.500 de locuitori ai raionului Râșcani vor fi beneficiarii proiectului, a cărui valoare estimativă se cifrează la 3,5 milioane de euro.
La Drochia urmează să fie reabilitați 4,6 km de aducție de apă potabilă sub presiune și 8,5 km de rețele de alimentare cu apă. Mai mult, rețelele de alimentare cu apă din Drochia vor fi extinse cu 8,9 km. Totodată, la Drochia vor fi construite 1 stație de tratare a apei potabile și reabilitate 2 stații de pompare, 7 castele de apă și 6 rezervoare de apă potabilă. Circa 17.300 de drochieni vor fi conectați la sistemul de alimentare cu apă. Valoarea estimativă a proiectului de AAC din orașul Drochia se cifrează la 1,5 milioane de euro, contribuția beneficiarilor fiind de 162.000 de euro.
Cele două proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în șase sate din raionul Râșcani și în orașul Drochia sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).
Dina Roșca