Veaceslav Garştea, şef-adjunct al Poliţiei de Frontieră, a depus dosarul în cadrul concursului anunţat pentru funcţia de şef al Inspectoratului General al Poliţiei. Despre aceasta au comunicat pentru CURENTUL surse din cadrul MAI.
Contactat de noi, Veaceslav Garștea a declarat ca într-adevăr se gândește să depună dosarul la concursul pentru funcția de șef al IGP, dar încă nu a făcut-o.
„Voi reflecta suplimentar asupra acestui subiect si voi lua o decizie, inclusiv luând in calcul presiunile publice ce se fac asupra mea”, a declarat el.
Mai jos vă propunem să faceţi cunoştinţă cu CV-ul său.
Data şi locul naşterii:
31 mai 1980, s. Ciocîlteni, r-nul Orhei, Republica Moldova
Educație și formare:
2014 –Academia de Studii Economice din Moldova, diplomă de master, specialitatea – drept economic;
2008 – Academia de Studii Economice din Moldova, specialitatea – managementul firmei;
2003 – Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” a MAI, specialitatea – drept poliţienesc.
Activităţi de instruire adiţionale:
2015 – 2016, conferințe internaționale privind cooperarea între șefii aeroporturilor internaţionale din Europa de Sud-Est;
2015 – curs de instruire privind riscurile corupționale, or. Varșovia, Polonia;
2014 – atelier de lucru privind crearea unei reţele de cooperare şi puncte focale în domeniul schimbului de informaţii între autorităţile de frontieră de pe aeroporturile Republicii Moldova, Georgia şi Armenia;
2004 – prima întâlnire națională a polițiștilor specializați în domeniul combaterii traficului de persoane.
Experienţa profesională:
2014 – 17 octombrie 2016, șef al Sectorului Poliției de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău, Departamentul Poliției de Frontieră;
2014 – 2016, membru/participant al proiectului internațional MARRI;
2014 – 2016, membru al Consiliului de Securitate al Aeroportului Internațional Chișinău;
2013 – 2014, ofițer superior de investigații al Secției nr.1 a Direcției nr.2 (de combatere a crimei organizate) a Inspectoratului Național de Investigații, Inspectoratul General de Poliție;
2010 – 2013, șef adjunct al Secţiei nr. 3 (contracararea grupărilor criminale cu caracter regional şi internaţional) a Direcţiei combatere a crimei organizate a Direcţiei generale servicii operative, Departamentul de Poliţie;
2008 – 2010, inspector principal al Secţiei nr. 3 (contracararea grupărilor criminale cu caracter regional şi internaţional) a Direcţiei combatere a crimei organizate a Departamentului serviciilor operative, MAI;
2006 – 2008, inspector superior al Secţiei investigaţii operative, Direcţia misiuni speciale a MAI;
2003 – 2006, inspector superior al Secţiei de combatere a traficului internaţional şi intern, Centrul pentru combaterea traficului ilicit cu fiinţe umane al MAI;
2003 – inspector al Grupei poliţiei criminale a Sectorului de poliţie Peresecina, CPS Orhei al IPJ Orhei.
Distincții:
Medalia de argint ”70 de ani ai Aviației Civile”
Insigna jubiliară 90 ani – Poliția Criminală;
Insigna MAI „20 ani Poliţia Naţională”;
Pentru serviciu impecabil Gr 3;
Pentru serviciu impecabil Gr 2;
Mulţumiri pentru măiestrie profesională;
Colaborator eminent;
Cruce „Pentru Merit” clasa II, MAI;
Cruce „Pentru Merit” clasa I, MAI;
Crucea ”Pentru Merit” clasa II, DPF.
Limbile vorbite: l. română, l. rusă, l. engleză.
Starea civilă: Căsătorit, educă doi copii.
Dina Roșca