Autoritățile din Glodeni intenționează să instaleze, în fața Consiliului raional al localității, un monument al Domnitorului Moldovei – Ștefan cel Mare și Sfânt, informează Provincial.
„În imagine este prezentată miniatura monumentului Domnitorului Moldovei Ștefan cel Mare și Sfânt. Monumentul în mărime naturală va avea 8,150 m, inclusiv 3,900 m – statuia figurativă (bronz) și 4,250 m – postamentul (piatră de Cosăuți), și va fi instalat în fața Consiliului Raional Glodeni”, comunică consiliul raional Glodeni.
„Ideea realizării proiectului de edificare a monumentului lui Ștefan cel Mare în orașul Glodeni aparține ex-președintelui raionului, deputatului Ion Leucă. Autorul lucrării este sculptorul Sergiu Ganenco”, mai adaugă consiliul
Prin urmare, pentru realizarea proiectului, Consiliul Raional Glodeni face apel către toți oamenii – să contribuie la construcția monumentului.
„Orice ajutor va fi binevenit și va demonstra odată în plus atașamentul comun față de valorile istorice, naționale și creștine sacre ale poporului nostru”, a conchis președintele raionului Glodeni, Ion Cojocari.
Pentru mai multe detalii, accesați pagina raionului.
Dina Roșca