La Milești, Nisporeni, ieri, a avut loc recepția finală a obiectivului „Amenajarea trotuarelor pe teritoriul Monumentului de arhitectură peizajistică parcul din s.Milești”, informează Provincial.
Lucrările au fost executate în cadrul proiectului de dezvoltare regională „Îmbunătățitea infrastructurii de turism de masă din Regiunea Centru”. Costul total este de circa 1,6 milioane de lei, oferiți din sursele Fondului Național de Dezvoltare Regională.
Comisia de recepție s-a întrunit și a constatat realizarea lucrărilor prevăzute în contract, astfel, au fost semnate procesele verbale de recepție finală.
La acest eveniment a avut loc transmiterea către primăria din Milești a actului de primire-predare a setului de documente care atestă costul investițional al bunurilor și serviciilor achiziționate. Proiectul este implementat de ADR Centru și susținut financiar din Fondul Național de Dezvoltare Regională (FNDR).
Dina Roșca