Pedagogii raionului Călărași au participat la un Forum raional cu genericul „Viziunea mea pentru școala noastră”. Startul pregătirii de forum a fost lansat în ianuarie curent. Între timp, 55 de pedagogi au scris și prezentat pentru discuție, în actualul forum, viziunea pentru școala călărășeană.
Președintele raionului Sergiu Artene, prezent la Forum, a asigurat corpul de manageri și profesori de susținere și implicare în rezolvarea problemelor unităților școlare.
Totodată, la forum a fost lansat Imnul Pedagogului din raion. În final, a fost aprobată rezoluția Forumului Educațional, care a fost inspirată din activitatea celor 200 de participanți.
Forumul s-a desfășurat în L.T. „M. Eminescu” din comuna Sipoteni, instituție care a beneficiat de renovare completă a infrastructurii de dotare modernă, în cadrul Proiectului de Reformă a Învățământului din Moldova, implementat de Ministerul Educației Culturii și Cercetării.
Doina Secrieru