Partidul Politic „Șor” a finisat lucrările de iluminare stradală a satului Cișmea, raionul Orhei, una din cele 104 localități unde formațiunea a câștigat alegerile parlamentare.
Potrivit unui comunicat al partidului „Șor”, toți cei 7 deputați ai fracțiunii parlamentare a partidului, au mers în sat pentru a participa la darea în exploatare a sistemului de iluminare.
Liderul partidului, Ilan Șor, a declarat că, nu sătenii sau primăria locală, va plăti facturile pentru energia electrică consumată de sistemul de iluminare stradală, ci asociația „Pentru Orhei”.
„Am elaborat un program special care prevede următoarele: am promis că în primul an vom face iluminare stradală şi, astăzi, împreună cu dumneavoastră aprindem luminile. În cel de-al doilea an vom face drumurile. În cel de-al treilea an vom deschide o instituţie medicală care corespunde tuturor cerinţelor. Iar în cel de-al patrulea an vom face cele mai bune instituţii şcolare, vom face reparaţii generale în şcoli. În timp ce unii pălăvrăgesc, noi, deputații Partidului „Șor” facem viața oamenilor mai bună”, a declarat Șor.
Deputata Marina Tauber a comunicat de ce iluminarea stradală în localitățile rurale este unul din proiectele prioritare ale formațiunii. „Acest proiect este unul prioritar deoarece suntem îngrijorați de soarta copiilor care trăiesc în localitățile rurale și care sunt nevoiți, de multe ori, să circule seara pe străzi întunecoase”, a spus Tauber.
În satul Cișmea, muncitorii au instalat 14 km de cablu şi peste 370 de becuri led.
„Pe lângă reparaţia drumurilor, redeschiderea centrelor de sănătate şi a instituţiilor de învăţământ în cele peste o sută de localităţi, se prevede şi deschiderea magazinelor și farmaciilor sociale. Satul Cișmea este a doua localitate, după Breanova, unde Partidul ”ȘOR” a realizat iluminarea stradală în timp record. În prezent, muncitorii instalează becuri led în satul Furceni, iar în scurt timp și străzile lor vor fi iluminate noaptea”, se menționează în același comunicat al Partidului.
Doina Secrieru