Mai mulți producători de fructe și struguri, întreprinderi de prelucrare din Moldova, membri ai Asociației Moldova Fruct, își vor expune produsele în cadrul celei mai importante Expoziții Internaționale specializate din Europa – Fruit Logistica 2019, care se desfășoară în perioada 6-8 februarie în orașul Berlin, Germania.
Fruit Logistica este cea mai mare expoziție specializată din Europa la care participă mai mult de 3 mii de expozanți și 75 de mii de vizitatori. Participarea Asociației Moldova Fruct la eveniment este posibilă grație proiectului USAID, Agricultura Performantă în Moldova.
Pe parcursul evenimentului, la standul „Moldova, un gust deosebit” sunt organizate întâlniri și negocieri cu importatori, distribuitori și comercianți de fructe și legume proaspete din Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Federația Rusă. Totodată, producătorii moldoveni vor avea o serie de întâlniri importante cu furnizori de echipamente și tehnologii pentru etapa de post-recoltare a fructelor.
În ultima zi a expoziției cei 10 participanți vor vizita un centru modern de distribuție care livrează zilnic fructe și legume proaspete în rețelele de magazine din orașul Berlin.
Participanții din Moldova la expoziție dispun de certificate GlobalG.A.P., ceea ce a facilitat exporturi de struguri, prune și mere în Germania, Austria și alte țări din UE.
Dina Roșca