Tânărul luptător Alexandru Pânzari, originar din Semeni, raionul Ungheni, a devenit campion MMA PRO în cadrul turneului de arte marțiale din orașul Nicolaev, Ucraina, informează Provincial.
Potrivit bodrug.eu, Pânzari este luptător al clubul de Lupte Libere și Pankration din Ungheni, parte a Federației Moldo-Române de MMA și a obținut titlul de campion internațional în versiunea MMA PRO, învingându-și concurentul ucrainean Constantin Agapov.
Ungheneanul este pregătit de către emeritul antrenor Ghenadie Flocea.
De menționat că, lupta dintre Alexandru și Constantin Agapov, memebru al MMA CLUB GUNY din or. Camenița / Кам’янець-Подільський a fost Meciul de titlu al Ligii MMA PRO Ucraina în greutate de până la 65.8 kg.
Dina Roșca