Săraci, proști și ai dracului. Așa-s caracterizați moldovenii. Mai precis: așa se autofl agelează moldovenii. Exces de autocritică?
– Nu, califi cative care nu-s departe de adevăr. Acestea fi ind spuse, mă apuc să reproduc expeditiv două întîmplări cu Nicuță, un moldovan de la noi din sat.
l Fiind o namilă de om, un Păsări-Lăţi-Lungilă, Nicuță era cam puțintel la minte. Și ca să-i găsească pereche în viață, neamurile au pornit să-i caute ”o chioară” din alt sat. La înțelegere, a mers cu un moș de-al său. Pe drum, au schimbat cușmele, căci a lui Nicuță era bortelită în două locuri. Gazda cu fata i-a întîmpinat cu un lighean de colțunași scăldați în smîntînă. Și cînd s-a pus Nicuță pe înfulecat… Îi trosneau fălcile, nu alta. Moșusău, văzînd asta, îl calcă, pe sub masă, pe picior. Nicuță tresare, dar își continuă opera cu aceeași însufl ețire. La al treilea călcat însă, Nicuță n-a mai răbdat, s-a ridicat, s-a dus în tindă și, revenit la masă, a bubuit: ”Știi ceva, naș Colea? – Na-ți cușma și dă-mi cușma, dar, mărojel, lasă-mă să mănînc în voie.
l Sloboda! Harnici și nelacomi moldovenii noștri – cu hurta la curtea boierului, la deposedarea împilătorului de bunuri. Boierul, înțelegînd care-i chestia, ședea în jilț pe prag și le arăta harnicilor moldoveni de unde să ieie grîul, în care hambar se afl ă popușoii… ”Luați tot pînă la ultimul grăunte, numai să nu faceți stricăciuni”, – atîta îi ruga boierul pe moldovenii veniți la za dijeaba. Se deșelau cărînd saci cu bunurile din hambarele boierului. Dar iată că apare și Nicuță la Slobodă. Boierul îl vede și-i spune încotro s-o ieie – spre hambarul cu popușoi. Însă Nicuță nu se grăbea. ”Eu nu vrau nici grîu și nici miere din chihniță”- zise el. – ”Dar ce vrei, măi Nicuță?” – ”Vrau cățelul cel cu țăpkă”. Boierul a pălit la față. Nicuță îi cerea tocmai ceea ce îi rămăsese mai scump în viață după moartea cucoanei: un șpiț-lup pe care i-l adusese prietenul său Carol Schmidt din Germania…
Cu toate acestea, așa cum sînt ei – mi-s scumpi ca ochii din cap. (v.m.)
sursa: Saptamana
