Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, împreună cu Senatorul Franck Menonville, Președintele Grupului de prietenie Franța-Republica Moldova și ambasadorul Franței la Chișinău, Excelența Sa, Pascal Le Deunff, au identificat prioritățile comune de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și au convenit asupra semnării unui nou acord/memorandum de înțelegere între ambele state, privind colaborarea inter-ministerială în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale.
Oficialii au punctat succesele colaborări bilaterale, menționând schimbul de experiență și bune practici în cadrul expozițiilor și târgurilor internaționale la care au participat producătorii de fructe proaspete și procesate, miere de albini și produse de panificație din Republica Moldova. De asemenea, s-a vorbit despre relațiile de colaborare între instituţiile de învățământ mediu și superior din domeniul agriculturii din țara noastră și instituțiile similare din Franța.
Dina Roșca