Ministerul Economiei și Infrastructurii a lansat astăzi harta online „Drumuri bune pentru Moldova”, care poate fi vizualizată pe site-ul www.drumuribune.md.
Astfel, cetățenii vor avea posibilitatea să vizualizeze, în regim online, informația actualizată despre lucrările de reabilitare și construcție a drumurilor naționale și locale, în cadrul proiectului „Drumuri bune pentru Moldova”.
Harta conține informații actualizate pentru fiecare raion despre volumul lucrărilor care trebuie realizate, la ce etapă de implementare este proiectul, câte tronsoane de drum au fost restaurate, sunt în lucru sau urmează să fie reparate, care este volumul investițiilor, tipul lucrărilor efectuate etc.
Prezent la evenimentul de lansare a portalului, ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, a menționat că această hartă online va asigura transparența la fiecare etapă de implementare a programului „Drumuri bune pentru Moldova”, de la proiectare până la darea în exploatare a drumurilor reparate.
Informația de pe site-ul www.drumuribune.md este actualizată de cinci ori pe zi. „Pe prima pagină sunt publicate datele generale despre proiect – volumul investițiilor, lungimea drumurilor, numărul de tronsoane, dar și informațiile pentru fiecare raion. Pe pagina a doua sunt prezentate toate lucrările realizate și tipul acestora, pentru fiecare porțiune de drum reparată. Pe cea de-a treia pagină sunt informații despre drumurile finalizate, aflate în lucru sau planificate. Tot aici sunt și datele preconizate pentru darea în exploatare a drumurilor”, a explicat secretarul de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi.
Dina Roșca