Nouă persoane dintre care cinci copii au fost evacuați de pompieri în această noapte dint-un bloc de locuit de pe strada Mihail Kogălniceanu din orașul Căușeni.
Apelul la Serviciul 901 a fost recepționat la ora 01.03 minute. Din primele informații angajații IGSU au aflat că în scara unui bloc de locuit au luat foc mai multe lucruri, iar fumul dens a împânzit scara.
Pompierii ajunși la fața locului au evacuat de urgență locatarii, reușind să scoată din zona de risc cele nouă persoane aflate în interiorul locuințelor. Printre oamenii evacuați se aflau cinci copii, iar o fetiță de doar câteva luni a fost transportată pentru investigații medicale la spitalul raional.
Salvatorii au reușit lichidarea arderii fără ca aceasta să obțină răspândire. Din primele cercetări s-a stabilit că focul a pornit de la un apartament a blocului unde au ars lucruri vechi. În urma arderii, incendiul nu a obținut răspândire.
Toate circumstanțele și cauza producerii focului urmează a fi stabilite de angajații IGSU. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații de risc.
Dina Roșca