Începînd cu anul de studii 2014-2015, elevii care studiază specialitatea Informatica în cadrul Colegiului Industrial-Pedagogic din Cahul vor beneficia de șanse reale de angajare în cîmpul muncii. Acest fapt se datorează suportului de care a beneficiat instituția în cadrul Proiectului “Îmbunătăţirea calității învățămîntului vocaţional-tehnic în domeniul TIC”, implementat cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.
În acest sens, azi, 19 februarie, cu începere de la ora 10.30, are loc evenimentul de inaugurare a unui laborator modern dedicat pregătirii specialiștilor TIC, creat cu suportul ADA. La eveniment vor fi prezenți: Loretta Handrabura, Viceministră a Educaţiei, Gerhard Schaumberger, Şef al Biroului Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare în Republica Moldova, Ana Chiriţa, Director Executiv al Asociaţiei Naţionale a Companiilor din Domeniul TIC, Octombrina Moraru, Coordonator proiect, Centrul Educațional PRO DIDACTICA şi administrația Colegiului.
Laboratoare similare au fost lansate în cadrul celorlalte 5 instituţii în care este implementat proiectul: Colegiul de Informatică din Chișinău, Colegiul Financiar-Bancar, Colegiul Politehnic din Bălți, Școala Profesională nr. 6 din Chișinău, Școala Profesională nr. 5 din Bălţi. Suma investită în crearea laboratoarelor este de 140 000 EUR, investiția totală în proiect fiind de peste 500 000 EUR timp de 3 ani.
Proiectul “Îmbunătăţirea calității învățămîntului vocaţional-tehnic în domeniul TIC” contribuie la transformarea esențială a proceselor de pregătire a specialiștilor TIC în cadrul instituțiilor profesional tehnice selectate. Acțiunile întreprinse în proiect au vizat elaborarea și implementarea unui curriculum ajustat cerințelor curente și recomandărilor industriei TIC, participarea profesorilor în cadrul unui amplu program de instruiri și stagii, inclusiv în companiile private, dezvoltarea de servicii educaționale complementare și asigurarea condițiilor tehnice optime pentru un proces de instruire performant și eficient.
Grație transformărilor efectuate, elevii din cadrul instituțiilor pilot au posibilitatea să acumuleze cunoştinţe relevante şi să dezvolte abilități practice solicitate pe piața muncii. Întrucît un aspect extrem de important în pregătirea specialiștilor TIC îl constituie instruirea practică, tinerii vor participa în cadrul unui Program de stagiere, proiectat și implementat în vederea facilitării angajării în cîmpul muncii. Circa 70 de tineri din ultimul an de studii vor efectua stagii în cadrul a 10 companii din domeniul TIC. Tinerii vor avea posibilitatea să dezvolte abilitățile și competențele necesare exercitării profesiei, fiind încadrați în activități practice și însușind metodele și procedeele de lucru utilizate în companie.
Proiectul „Îmbunătăţirea calității învățămîntului vocaţional-tehnic în domeniul TIC” se desfăşoară în perioada 1 decembrie 2012 – 31 mai 2015 şi este implementat de către Centrul Educațional PRO DIDACTICA şi Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC, cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare şi în strînsă colaborare cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.
Elena Ivanov