Etapa universitară a Concursului „Miss și Mister Boboc 2017” a avut loc la 9 noiembrie a.c. a, în Palatul Municipal din Bălți, eveniment organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. La concurs au participat cinci perechi de boboci de la diferite facultăți ale Universității bălțene.
După cele cinci probe ale concursului („Prezentarea”, „Inteligența”, „Tema de acasă”, „Sunt student la…”, și „Proba de dans”) punctajul maxim a fost acumulat de Adriana Chiorescu și Radu Petriman, studenți la Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.
Adriana Chiorescu studiază pedagogia la Universitatea din Bălți, iar Radu Petriman – psihologia. Ei vor reprezenta Universitatea din Bălți la etapa națională a Concursului „Miss și Mister Boboc 2017”, care va avea loc în Chișinău, la 17 noiembrie.
Pe locul doi, în etapa universitară, s-au clasat Xenia Dascal și Timotin Dan de la Facultatea Drept și Științe Sociale, iar pe locul trei – Valentina Boleac și Laurențiu Josan de la Facultatea Științe Reale, Economice și ale Mediului. La Concurs au mai participat perechile Mariana Speniuc și Eugen Melnic (Facultatea Litere); Ecaterina Zgardan și Denis Beloșapca (Facultatea de Științe ale Educației, Psihologie și Arte);
Concursul a fost jurizat de opt persoane – reprezentanți ai USARB și ai sponsorilor. Ansamblul „Tinerețea” a creat o atmosferă de bună dispoziție la Concurs.
Etapa universitară a Concursului „Miss și Mister Boboc 2017” a USARB a purtat caracter de binefacere. O parte din banii adunați din vânzarea biletelor și din donații au fost transmisă pentru tratamentul unei fetiței diagnosticată cu cancer.
Evenimentul a fost organizat de Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Autoguvernarea studențească de la Universitate și Comitetul sindical al studenților de la Universitate. Sponsorii concursului au fost Primăria Bălți, „Indigo-Color”, Rețeaua de berării DRAFT și „Avto Klass”.
Dina Roșca