În cadrul unui interviu acordat portalului Provincial.md, primarul orașului Glodeni, Stela Onuțu, a vorbit despre lipsa investitorilor în localitate, dar și despre posibilitatea de a investi în anumite domenii.
„Nu dispunem de donații, ajutoare sau finanțări majore, au fost unele donații de la fundații, dar, în rest, nu avem sume care să se investească în teritoriul nostru. Orice activitate economică este binevenită, noi suntem deschiși pentru oricare activitate care ar aduce bani, fiindcă de aici se crește și impozitul, astfel avem acumulări la buget. Nu pot să nominalizez că am avea nevoie de o investiție în sfera x sau y, fiindcă orice inițiativă ar fi susținută la noi, la nivel local”, a menționat Onuțu.
Totodată, primărița a spus că la moment sunt două persoane, care încearcă să facă investiții în localitate, să creeze locuri de muncă. „Noi, ca autoritate, îi susținem sub orice formă legală, de care dispunem, dar, din păcate, la noi poziția geografică ne dezavantajează, în ceea ce ține de investițiile economice. Multă lumea vrea cale de acces deschisă, însă noi suntem o „apendicită” a republicii, astfel mulți ne evită, din păcate”, a menționat ea.
Prin urmare, primarul orașului Glodeni a comunicat despre viitoarele acțiuni. „Vom încerca să căutăm potențiali investitori, să vină să încerce să găsească acea forță de muncă necesară la noi în localitate și să fie plătit omul nostru după capacități”, a conchis ea.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Mihaela Conovali