Ritmul inflației în trimestrul III al acestui an s-a majorat de la 4,7% la 4,9%, ceea ce reprezintă un rezultat bun, dat fiind faptul că ne-am pus drept scop să ajungă la 5%. Declarația a fost făcută de Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui, inflația prețurilor de consum a atins nivelul de 7,6%, iar efectul vine de la elementele volatile ale indicelui prețului de consum – alimentar, combustibil și prețurile reglementate.
„Pe plan internațional și local avem un ritm mai mare a indicelui inflației. Accelerarea are loc după aprilie 2017, este, evident, efectul condițiilor meteorologice.
Avem prețuri la produse alimentare superioare și presiune la cele internaționale.
Evoluția nefavorabilă la prețurile de combustibil și control s-a atestat. În 2017 prețurile înalte au dat impuls la mărirea prețurilor locale la combustibil. În a doua jumătate creșterea a fost moderată, dar prețul internațional este la o majorare mai mică, dar în creștere.
Aprecierea leului față de dolar a permis inflația. Efectul de descreștere a prețurilor reglementate s-a stopat.
Se atestă o ajustate pozitivă, dar mai moderată la câștigurile salariale.
În a doua jumătate a anului s-a atestat o creștere a PIB-ului. Suntem pe poziția pozitivă a transferurilor din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice. Vom recupera nivelele înregistrate înainte de criză.
BNM continuă intervențiile pe piața internațională pentru a cumpăra valuta internațională. De 2 ani cumpărăm valută pentru a susține nu cursul, dar să evităm creșterea lui excesivă.
De 12 luni, numărul creditelor moldovenești a crescut cu peste 23%. Avem o depreciere a stocului în valută. Pe termen mediu ne așteaptă o inflație de bază preponderent inferioară, care va depinde de cererea agregată și moneda națională mai apreciată.
Pentru acest an media rămâne aceeași, pentru anul viitor vrem 6,5% și prognozăm că inflația va fi mai joasă.
Sectorul bancar e bine capitalizat preponderent cu riscul de 30,7%. Sunt multe lichidități pentru a putea acorda credite noi”, a spus Sergiu Cioclea.
Dina Roșca