Statele de personal din administraţiile raionale din UTA Gagauz-Yeri vor fi extinse din contul transferului unor unităţi de funcţie din cadrul direcţiilor Comitetului executiv al autonomiei. Decizia a fost luată la şedinţa de ieri a administraţiei regionale de la Comrat, comunică moldpres.md.
Potrivit Tatianei Donceva, şeful Direcţiei pentru dezvoltare economică, în comparaţie cu anul 2017, statele de funcţii nu vor fi mărite, însă mai mulţi specialişti din cadrul direcţiilor executivului vor fi transferaţi în subordinea autorităţilor raionale.
„Administraţiile raionale vor fi consolidate din contul resurselor umane ale direcţiilor pentru construcţii şi infrastructură, sectorul agroindustrial, sănătate şi protecţie socială, direcţiei pentru educaţie”, a precizat Tatiana Donceva.
La rândul său, guvernatorul autonomiei, Irina Vlah, a specificat că o reformare a sistemului administrativ de nivelul II era necesară demult. „Vom delega cu noi împuterniciri raioanele şi vom consolida administraţiile locale cu specialiştii de care este nevoie – în învăţământ, sectorul funciar, ocrotirea sănătăţii. Totodată, fiecare administraţie raională îşi va completa statele de personal şi cu arhitecţi”, a spus başcanul, citată de gagauzinfo.md.
Decizia Executivului urmează să fie aprobată de Adunarea Populară a UTA Gagauz-Yeri. Autonomia găgăuză include trei raioane – Comrat, Ceadâr-Lunga şi Vulcăneşti.