Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat vineri, 6 octombrie 2017, la evenimentul de inaugurare a grădiniței nr. 1 „Viorel şi Viorica” din satul Budeşti, Municipiul Chișinău – anunță Ambasada României la Chișinău.
La eveniment au mai participat președintele Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Bogdan Rodeanu, directorul executiv al Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, Mircea Eşanu, primarul satului Budeşti, Nina Costiuc, precum și alte oficialități locale.
Cu acest prilej, Ambasadorul României a apreciat colaborarea foarte bună cu Fondul de Investiții Sociale din Moldova, precum și rezultatele acestei cooperări. Totodată, oficialul român a evocat importanța implicării comunității în eforturile și reușita acestui proiect menit să conducă la modernizarea și dotarea la standarde europene a instituțiilor de învățământ preșcolar. Ambasadorul Daniel Ioniță și-a exprimat încrederea că investițiile românești în sistemul educațional vor conduce la consolidarea încrederii cetățenilor în viitorul european al Republicii Moldova.
Instituția de învățământ a fost renovată prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, implementat prin intermediul FISM.
Grădiniţa nr. 1 „Viorel şi Viorica” din satul Budeşti funcţionează din anul 1990 și este frecventată de 218 copii cu vârsta între 3 şi 7 ani. Instituția a beneficiat de lucrări în valoare de peste 1,5 milioane de lei, dintre care 1,2 milioane din grantul românesc, iar restul constituie contribuţia comunității, fonduri care au fost utilizate pentru izolarea termică, schimbarea sistemului de electricitate şi renovarea pavilioanelor.
Dina Roșca