Monede din perioada antică şi cea medievală, descoperite în R. Moldova şi România, au fost prezentate în cadrul Simpozionului de Numismatică, ediţia a XVII-a, care s-a desfăşurat la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. La eveniment au participat cercetători numismaţi şi colecţionari din R. Moldova, România, Slovacia şi Ucraina.
În alocuţiunea sa, directorul Institutului Naţional de Arheologie „Vasile Pârvan”, Eugen Nicolae, a prezentat date noi privind pătrunderea monedelor greceşti în spaţiul dintre Prut şi Nistru în secolele IV-I, înainte de Hristos.
Potrivit sursei citate, la Răzeni, Ialoveni, au fost descoperite întâmplător patru monede: o piesă din bronz, pusă în circulaţie de cetatea greacă Olbia în secolele V-IV înainte de Hristos, o emisiune a oraşului Tyras din secolele IV-II înainte de Hristos, o subdiviziune istriană de argint bătută în a doua jumătate a secolului IV şi o imitaţie de argint după tetradrahmele de argint de tip Filip II. Alte monede au fost descoperite la Ivancea, Orhei şi Stolniceni, Hânceşti.
La rândul său, preşedintele Societăţii Numismatice, Ana Boldureanu, a afirmat că în vara anului 2014, în partea stângă a Nistrului a fost descoperit un tezaur alcătuit din monede istriene de argint, iar cercetătorul Sergiu Matveev s-a referit la descoperirea mai multor piese numismatice în raioanele Soroca, Cimişlia şi Hânceşti. Heraldistul de stat Silviu Andrieş-Tabac a vorbit despre simbolurile heraldice ale satelor Capaclia şi Vişniovca, raionul Cantemir, iar cercetătorul Lilia Dergaciova – despre situl medieval de la Costeşti, raionul Cantemir.
Simpozionul s-a încheiat cu lansarea monografiei „Arta metalelor din Basarabia (secolul al XIX-lea – prima jumătate a secolului al XX-lea)”, semnată de dr. Liliana Condraticova.
sursa: moldpres.md