Procuratura raionului Orhei a solicitat 17 ani de detenţie pentru un bărbat, învinuit de violul unei minore, iar recent, magistraţii au admis în mod integral solicitarea procurorului.
Chiar dacă inculpatul nu şi-a recunoscut vina de cele incriminate, procurorii au demonstrat că pe 20 iulie a anului trecut, inculpatul, care locuia în oraşul Rîbniţa a venit în satul de baştină al soţiei sale din raionul Orhei, pentru a participa la o înmormintare. După ceremonia de pomenire a persoanei decedate, fiind în stare de ebrietate, acesta a violat-o pe fiica minoră a cumnatului. Totul s-a întîmplat în casa soacrei sale, în grija căreia se afla minora în vîrstă de 11 ani. Imediat după comiterea crimei, fetiţa a povestit despre cele întîmplate unui unchi, iar inculpatul care a reuşit să fugă, a fost reţinut două zile mai tîrziu.
Pe durata urmăririi penale acesta s-a aflat în stare de arest, iar acum, va petrece următorii 17 ani după gratii.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Statisticile Procuraturii Generale arată că, în cursul anului trecut, din 223 de cauze penale în care copiii au figurat în calitate de victime ale infracţiunilor privind viaţa sexuală, în 44 cazuri aceştia au fost abuzaţi sexual în familie: de către tatăl biologic – 14, concubinul mamei – 16, alte rude – 14 cazuri.
Dina Roșca