Peste 300 de sportivi vor participa la competiția de trail-running EcoRun Gustar 2017, desfășurată în zona Orheiul Vechi pe data de 19 august 2017. Competiția este organizată de comunitatea sportivilor amatori și profesioniști – #RunMoldova. Participanții la competiția, organizată în cadrul Festivalului Internațional Gustar 2017, vor concura la două probe – Maraton și Semi-maraton, potrivit unui comunicat de presă.
„Suntem la a patra ediție a unei competiții de trail-running în Republica Moldova, de această data în zona Orheiul Vechi. Este un sport care devine din ce în ce mai popular la noi, pentru că este o combinație perfectă dintre stilul sănătos de viață și cel de turism extrem de activ. În acest an avem mai mulți sportivi din mai multe state, spre deosebire de edițiile precedente”, a declarat Președintele comunității #RunMoldova, Liviu Croitoru.
Traseul pe care îl vor alerga sportivii include principalele atracții turistice din zonă – Mănăstirea Rupestră Butuceni, Biserica „Sfânta Maria”, vestigiile citadelei și sanctuarului geto-dacic, băilor tătărești, palatului pârcălabului, bisericii și citadelei medievale, locuinței din piatră etc.
Precizăm că, competiția este organizată în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu Ministerul Afacerilor Interne, precum și Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”.
Dina Roșca