Inspectoratul de poliţie Ştefan Vodă în comun cu Inspectoratul Național de Patrulare a desfășurat, la 2 august 2017, o activitate de informare a copiilor din tabăra de odihna „Dumbrava” din s. Talmaza.
Potrivit unui comunicat de presă, acțiunea a fost realizată în contextul operaţiunii speciale „Grija” ce are ca scop asigurarea securității publice pe perioada odihnei de vară a copiilor și adolescenților în sezonului estival 2017.
Cei 110 copii dintre care 16 sunt oaspeți din România, regiunea Braşov, în frunte cu doi educatori, au fost antrenaţi în dialog cu angajaţii politiei, fiind informați despre regulile circulației rutiere și măsurile de siguranță în timpul plimbării cu bicicleta, regulile de siguranța în mediul online, de asemenea s-a atras atenția la consecinţele comportamentului delincvent, vârsta de atragere la răspundere contravențională, sancțiunile ce pot fi aplicate, serviciile la care pot apela sau paginile web utile. Copiii au fost informați și despre consecințele abandonului de domiciliu, vagabondajul și violența între semeni.
Dina Roșca