Anual, Consiliul raional Ștefan Vodă desfășoară concursul raional „Cea mai modernă, mai salubră și mai amenajată localitate”. În primăvara anului 2017, membrii comisiei raionale, în frunte cu Alexandru Pavlicenco, vicepreședintele raionului și președintele comisiei, au împărățit raionul în trei sectoare, au inspectat localitățile, au apreciat situația conform criteriilor stipulate în Regulamentul cu privire la organizarea și desfășurarea concursului.
La I etapă au fost selectate din fiecare sector câte trei localități, în total nouă: Olănești, Căplani, Carahasani, Volintiri, Talmaza, Cioburciu, Copceac, Semionovca și Ștefănești. Deși situația în satele selectate era comparativ cu alte sate mai bună, totuși membrii comisiei au informat administrația publică locală despre neajunsurile și lacunele depistate în timpul vizitelor și au stipulat un termen pentru înlăturarea lor, informează Consiliul raional Ștefan Vodă.
La etapa a doua, membrii comisiei iarăși au vizitat satele selectate la prima etapă pentru a desemna învingătorii concursului, iar la ședința comisiei , după schimbul de păreri și dezbateri, satul Olănești a fost desemnat drept „Cea mai modernă, mai salubră și mai amenajată localitate”.
Potrivit comisiei, în decursul anului și a bilunarului ecologic, cel mai mare volum de lucru s-a efectuat anume în s. Olănești. Aici, au fost lichidate gunoiștile neautorizate, marginile drumurilor locale din gestiunea primăriei se mențin în stare bună, se implementează proiectul ce ține de construcția trotuarelor, în sat activează serviciul comunal etc. Astfel, membrii comisiei au apreciat intențiile pozitive, schimbările din ultima perioada de timp care au avut loc în s. Olănești.
Membrii comisiei au văzut lucruri bune în toate localitățile premiante. Astfel, nivelul de salubrizare în s. Carahasani tradițional este înalt, aici știu să păstreze realizările obținute; în s. Ermoclia se alocă 4 mln lei pentru construcția sistemei de canalizare; în s. Copceac s-au reparat drumurile locale, primăria a plantat 3 ha pădure, 2800 arbori pe malurile râului Copceac. Satele mari pot face mai multe investiții în dezvoltarea infrastructurii, însă și satele mici depun eforturi pentru a schimba, fără multe surse financiare, situația spre binele localnicilor. Spre exemplu, în Ștefănești a fost curățată albia râului Valea Baisar, malurile fiind întărite prin plantarea arborilor și arbuștilor, s-a reabilitat un podeț, să menține curățenia pe străzi și în cimitir. Și în Semionovca se face și se păstrează curățenia, spațiile verzi sunt bine îngrijite. Dacă există dorința, se găsesc soluții pentru rezolvarea problemelor prin implicarea locuitorilor și agenților economici, prin implementarea proiectelor etc.
Deci, rezultatele concursului raional „Cea mai modernă, mai salubră și mai amenajată localitate” sunt următoare: locul I – primăria Olănești, locul II – primăriile Carahasani și Ermoclia, locul III – primăriile Copceac, Ștefănești și Semionovca.
Dina Roșca