Ieri, 27 iunie, Viceministrul Educației Lilia Pogolșa a organizat o ședință cu directorii de colegii pentru a elucida câteva probleme stringente cu care se confruntă învățământrul mediu de specialitate la etapa actuală, potrivit unui comunicat de presă.
Unul dintre subiectele abordate în cadrul sedinței a fost legat de propunerile de modificare și completare a Codului Educației care ar permite admiterea la colegii în baza studiilor gimnaziale, cu susținerea obligatorie a examenelor de bacalaureat, durata studiilor fiind de 4-5 ani pentru programe integrate.
Un alt subiect discutat s-a referit la programele de formare profesională tehnică postsecundară prin bacalaureat profesional, având ca finalitate susținerea examenului de calificare şi/sau a lucrării de diplomă.
Întregul document poate fi accesat aici.
Managerii instituțiilor prezenți la discuții au salutat această decizie și au precizat că mai multe detalii ar trebui să fie discutate în cadrul unui grup de lucru care ar definitiva această inițiativă legislativă.
Viceministrul educației Lilia Pogolșa a menționat în cadrul întrevederii că noua modificare va permite candidaților la bacalaureat din învățământul post-secundar tehnic să opteze pentru bacalaureatul profesional sau cel academic în dependență de opțiunea fiecăruia.
De asemenea, pe ordinea de zi a agendei de lucru a fost discutată și situația creată ca urmare a lipsei unui mecanism de restituire la bugetul de stat a cheltuielilor de studii de către elevii și studenții înmatriculați la buget care nu au respectat clauzele contractului de studii.
Precizăm că, după terminarea studiilor, absolvenții trebuie să muncească trei ani conform repartizării.
Tot în cadrul ședinței s-a discutat și despre admiterea pentru anul de studii 2017-2018, data admiterii urmează să fie făcută publică după aprobarea documentelor.
La moment în Republica Moldova activează 32 de colegii și 11 centre de excelență.
Diana Munteanu