Angajații Inspectoratului de Poliție Strășeni, la 13 iunie curent, au reținut 2 bărbați, cu vârsta de 22 și respectiv 28 de ani, originari din Strășeni, bănuiți de punerea în circulaţie ilegală a substanțelor narcotice. Substanțe precum: amfetamină, ecstasy, heroină, marihuană, hașiș, aduse din ţările UE, le comercializau atât pe teritoriul raionului Strășeni cât și pe întreg teritoriu R. Moldova.
Polțiștii, în comun cu Centrul chinologic al IGP, au efectuat 15 percheziții la domiciliile suspecților, autoturismele acestora, unde au depistat droguri destinate spre comercialzare, bani în sumă de 2200 lei, un laptop, o stație radio și o cameră video.
În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii, au stabilit că suspecții fac parte dintr-o grupare criminală, iar unul dintre suspecți ar avea relații strânse cu o autoritatea criminală din orașul Strășeni, care este un apropiat al hoțului în lege Ion GUSAN alias „PATRON”.
Suspecții sunt reținuți pe un termen de 72 ore.
Actualmente se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate, în schema de comercializare a drogurilor.
Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă închisoare de la 7 la 15 ani.
Dina Roșca