Controlul de stat în domeniul sănătății va fi efectuat de o singură autoritate, Agenția Națională pentru Sănătate Publică. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței de astăzi a Executivului, potrivit unui comunicat de presă.
Astfel, atribuțiile deținute în prezent de Centrul Național de Sănătate Publică, Compania Națională de Asigurări în Medicină, Agenția Transplantului, Agenția Medicamentelor și Dispozitivelor Medicale, dar și de Comitetul Permanent de Control asupra Drogurilor vor fi preluate de noua instituție creată. Măsura face parte din acțiunile întreprinse de Guvern pentru a reduce presiunea asupra mediului de afaceri și vine să susțină antreprenorii care vor să-și desfășoare activitatea în domeniul sănătății.
Agenția Națională pentru Sănătate Publică va fi responsabilă de supravegherea mai multor domenii, inclusiv a sănătății publice, siguranței ocupaționale, calității medicamentelor, produselor para-farmaceutice și a circulației acestora. De asemenea, instituția va efectua controlul dispozitivelor medicale, inclusiv privind siguranța radiologică și nucleară a acestora, a serviciilor prestate de instituţiile medicale, precum și privind circulația substanțelor narcotice, psihotrope și a precursorilor.
În același timp, autoritatea nou creată va asigura respectarea drepturilor consumatorilor în domeniul sănătății. Aceste atribuții sunt exercitate acum de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și Agenția pentru Protecția Consumatorilor.
O altă modificare aprobată de Guvern prevede excluderea conceptului de medic-sanitar de stat, funcție deținută în prezent de viceministrul Sănătății. În acest mod se dorește reducerea posibilității că persoanele cu funcții politice să poată interveni asupra deciziilor luate ca urmare a controlului de stat efectuat.
Cu referire la acest subiect, Premierul a reiterat că actualul sistem este unul învechit, iar restructurarea acestuia este necesară pentru beneficiari: „Vreau să menționez că sistemul de Sănătate Publică este cel mai important din domeniul sănătății, pentru că aici vorbim despre prevenirea și elaborarea politicilor pentru a nu admite îmbolnăvirea oamenilor”.
Proiectul de lege aprobat în şedinţa Guvernului urmează să fie transmis Parlamentului pentru examinare.
Elena Ivanov