Un individ în vârstă de 36 ani, originar din oraşul Bălţi, anterior judecat, a fost reţinut de către ofiţerii de investigaţii din cadrul IP Buiucani al Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, fiind bănuit de moartea unui locuitor al capitalei, în vârstă de 29 ani, după ce l-ar fi lovit în regiunea capului cu o rangă metalică. Potrivit datelor constatate în cadrul acţiunilor de urmărire penală, incidentul a avut loc în noaptea spre 26 decembrie 2014, într-o locuinţă din strada Columna a sectorului Buiucani, iar tânărul a decedat din cauza hemoragiei intracerebrală, după trei zile de la incident.
Actualmente bănuitul este se află în custodia poliţiei capitalei şi este cercetat penal pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănăţii, care a provocat decesul victimei. Acesta şi-ar fi recunoscut vinovăţia în cadrul acţiunilor de urmărire penală, invocând apariţia unui conflict cu victima. Totodată sunt acumulate probe suficiente de către poliţişti, în contextul stabilirii tuturor circumstanţelor.
Conform legislaţiei penale în vigoare, bănuitul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 12 până la 15 ani.
Diana Munteanu