Ministerul Sănătății va analiza incidentul de la Institutul Oncologic, cu implicarea şefului catedrei Oncologie, Hematologie şi Radioterapie a Universității de Medicină Ion Mereuță. În acest scop, a fost creată o comisie care va avea misiunea să elucideze cauzele conflictului.
Din comisie fac parte reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Institutului Oncologic, Universității de Medicină și Sindicatului „Sănătatea”. Cazul va fi investigat în decurs de o săptămână.
Ministerul Sănătății condamnă cu toată fermitatea astfel de conflicte în instituțiile medicale și le consideră inadmisibile pentru sistemul de sănătate. Ministerul Sănătății îndeamnă managerii instituțiilor medicale să întreprindă măsuri pentru a preveni conflictele între lucrători medicali sau pacienți.
Aminitim că, Academicianul Ion Mereuţă, chirurg la Institutul Oncologic şi profesor universitar, a fost agresat chiar la locul de muncă. Un bărbat a dat buzna peste el în birou şi l-a lovit în cap cu un obiect. În consecinţă, medicul s-a ales cu un grav traumatism cranio-cerebral. Martorii susţin că agresorul este soţul directoarei spitalului, Larisa Catrinici, lucru care este confirmat şi de poliţie, scrie jurnaltv.md.
Medicul Ion Mereuţă spune că totul s-a întâmplat la scurt timp după ce revenise de la o intervenţie chirurgicală. „A intrat un bărbat pe care nici n-am reuşit să-l observ, am crezut că e soţul la vreo pacientă. A fost ceva foarte, foarte dur. Lovitura a fost atât de puternică încât mi-am pierdut cunoştinţa momentan. Asta a fost câteva secunde. A fost foarte repede”, a povestit ulterior academicianul.
„A pierdut cunoştinţa, a avut de trei ori vomă. Este o traumă cranio-cerebrală închisă şi contuzie cerebrală. Stare gravă”, a precizat medicul de urgenţă Gheorghe Arhirii.
Colegii lui Ion Mereuţă spun că agresorul este soţul directoarei Institului Oncologic, Larisa Catrinici.
„Am încercat să văd cine este dumnealui, ce a vrut, ce s-a întâmplat… Dumnealui tăcea, nu spunea nimic. La început a spus „este treaba mea”. Îl întreb cine este, poate a greşit ceva, dar a spus că este soţul domnei Larisa Catrinici. Atât.”, a povestit şi Veronica Şveţ, asistentă medicală la Institutul Oncologic.
Poliţia confirmă că făptaşul este soţul lui Catrinici. Ion Mereuţă spune că ar fi fost agresat din cauza conflictului cu şefa sa, cu care se află în proces de judecată în legătură cu felul în care Catrinici a ajuns şefă la Institutul Oncologic.
„Ei mă presează să retrag cererile din judecată. Aceasta este o agresiune şi o încălcare a dreptului la viaţă a unui om, sănătatea la locul de muncă. Eu mai departe nu am siguranţa vieţii în procesul de muncă. În ce ţară trăim noi…”, spune Ion Mereuţă.
Directoarea Institului Oncologic, Larisa Catrinici nu a fost de găsit la locul de muncă, iar reprezentanţii Serviciului de presă al spitalului au spus că instituţia va reveni mâine cu o reacţie la cele întâmplate.
Pe cazul dat a fost deschisă o anchetă.
Amintim că Larisa Catrinici, fosta ministră a Sănătăţii în perioada guvernării comuniste, tot ea fostă consilieră municipală pe listele PSRM, a fost numită director al Institutului Oncologic la sfârşitul lunii noiembrie 2016, în urma unui concurs învăluit în ceaţă, desfăşurându-se în condiţii neclare, cu abateri şi într-un vid informaţional. Acest lucru a fost confirmat şi de Centrul Anticorupţie care, într-o scrisoare oficială adresată ministrei de profil, Ruxanda Glavan, a menţionat expres că, la stabilirea criteriilor de evaluare a candidaţilor, au fost comise grave erori.
În special, este vorba despre calificarea profesională a candidatului care trebuie să deţină nu doar o experienţă de manager, ci şi în domeniul specific al oncologiei. Totodată, CNA a atras atenţia autorităţilor că, potrivit legii, viitorul şef de la Oncologie trebuie să deţină grad ştiinţific. Respectiv, acest criteriu urma să fie inclus în condiţiile de concurs. Reeevaluarea criteriilor a fost solicitată şi de comunitatea ştiinţifică.
În ciuda acestui aspect, Larisa Catrinici a fost desemnată director deşi nu deţine nici grad ştiinţific, nici specializare în oncologie. Mai mult, Catrinici se află şi într-un vădit conflict de interese, în situaţia în care interimatul şefiei la Institutul Oncologic a fost deţinut de fratele ei, Sergiu Stepa.
Academicianul Ion Mereuţă, şeful catedrei Oncologie, Hematologie şi Radioterapie USMF, şeful clinicii Mamologie de la Institutul Oncologic, chirurg mamolog şi profesor universitar, care a candidat la aceeaşi funcţie, a calificat atunci concursul drept o farsă şi a spus că Larisa Catrinici a fost numită în funcţie strict pe criterii de protecţionism.
„A fost un concurs de farsă, bazat pe favoritism şi protecţionism. Doamna ministru (Ruxanda Glavan, n.r.) a declarat în urmă cu un an că ea o va pune pe dna Catrinici, indiferent de situaţie. Asta a şi făcut. Directorul Institutului Oncologic trebuie să aibă competenţă în oncologie. Eu sunt şef de Catedră de Oncologie, director de clinică universitară, am susţinut teza în oncologie. Managerul trebuie să aibă o competenţă în specialitate, dar dumneaei este terapeut, medic de familie. Ce atribuţii are cu oncologia?”, spunea atunci Mereuţă.
„S-a comis fals în acte publice, au schimbat regulamentul, s-au încălcat prevederile legale. E protejată de un cuib mafiotic. Vedem ce va spune judecata mai departe”, a mai spus atunci Ion Mereuţă. În rezultat, academicianul a atacat decizia în judecată, cerând anularea rezultatelor, proces care încă n-a avut nicio finalitate, mai scrie sursa citată.