La Taraclia a avut loc o ședință de lucru , în cadrul căreia specialiștii ADR Sud, Consiliul Raional Taraclia, responsabilul tehnic, antreprenorul și dirigintele de șantier au discutat despre impedimentele apărute pentru reluarea lucrărilor de construcție în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea drumului L654 prin intermediul reparaţiei capitale (Taraclia)”, relatează adrsud.md.
În cadrul ședinței s-a concluzionat că în anul 2014 au fost efectuate lucrări de terasament de la pichetul 15,1 – 7,0 km în sumă de 7000,8 mii lei, deasemenea au fost finisate lucrări de decapare a stratului vegetal pentru toată porțiunea de drum de la pichetul 15,1 – 2,1km. În procesul de execuţie a lucrărilor a fost epuizată groapa de împrumut a solului pentru construcţia drumului. În procesul exploatării, s-a depistat că la adâncimea de 2,5 m în jos se află un strat de argilă grasă supraumedă care nu corespunde cerinţelor stipulate în proiectul tehnic şi nu poate fi folosită la terasamentul drumului,iar pentru finalizarea lucrărilor este necesară cantitatea de 68 850 m3 de argilă.
Beneficiarul a identificat o nouă locație de excavare a argilei pe o porțiune de 2 ha, în apropierea s. Corten raionul Taraclia,teren alocat pentru extragerea solului prin decizia consiliului local.
Urmează ca beneficiarul (CR Taraclia) să asigure preluarea probelor de sol şi transmiterea acestora pentru analiza de laborator, iar după obţinerea rezultatelor, CR Taraclia va organiza o şedinţă cu participarea serviciilor desconcentrate din r-nul Taraclia privind examinarea posibilității de excavare a solului din groapa de împrumut din s. Corten.
În cazul acceptării de către serviciile desconcentrate a excavării solului din groapa de împrumut a solului, compania de proiectare va elabora proiectul de execuție a recultivării terenului cu prezentarea devizului de cheltuieli pentru lucrările de recultivare. Beneficiarul (CR Taraclia) va asigura expertizarea proiectului de către Serviciul de Stat pentru Verificare și Expertiză a Proiectelor în Construcție (SSVEPC).
Diana Munteanu