Uniunea Europeană va oferi granturi în mărime de la 300 mii pînă la 600 mii euro pentru dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă la nivel local. În acest sens, la Chișinău a fost lansat astăzi proiectul „Primarii pentru Creștere Economică”.
Bugetul UE pentru această iniţiativă constituie 9,5 milioane euro. Totodată, din mijloacele europene pot fi acoperite de la 50% la 90% din costul proiectului, potrivit unui comunicat de presă.
La evenimentul de lansare, șeful Delegației UE în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a menţionat că proiectul va ajuta autoritățile publice locale să devină promotori activi ai creșterii economice și creării de noi locuri de muncă la nivel local. „Proiectul va sprijini cooperarea dintre autoritățile publice locale și alți actori locali (mediul de afaceri, societatea civilă, diferite instituții publice) pentru a îmbunătăți ecosistemul de afaceri la nivel local, ceea ce va impulsiona dezvoltarea economică în regiunile țării”, a spus Pirkka Tapiola.
Secretarul General adjunct al Guvernului, Valentin Guznac, a specificat că proiectul va ajuta satele și orașele să-și fortifice capacitățile. „Guvernul susține această frumoasă inițiativă și va face tot posibilul pentru dezvoltarea ei”, a afirmat Guznac.
La rîndul său, președintele Congresului Autorităților Locale din R. Moldova, Tatiana Badan, a adus mulțumiri oficialilor europeni pentru lansarea acestui proiect. „Avem multe programe finanțate de Uniunea Europeană care au adus rezultate frumoase. Proiectul lansat astăzi este foarte binevenit și se încadrează în reforma de descentralizare și consolidare a autonomiei locale pentru a oferi servicii de calitate cetățenilor. Sînt sigură că primarii vor participa activ la acest program și vom obține rezultate vizibile”, a precizat Badan.
În cadrul conferinței de lansare, a fost semnat un Acord de colaborare cu Congresul Autorităților Locale pentru a asigura o eficiență sporită a activităților în Republica Moldova.
„Primarii pentru Creștere Economică” este o nouă inițiativă regională a Uniunii Europene pentru anii 2017-2020, avînd scopul de a sprijini autoritățile publice locale din statele Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, R. Moldova și Ucraina).
Diana Munteanu