Satul Avdarma din sudul Republicii Moldova, care numără puțin peste 3 mii de locuitori, uimește prin infrastructura din localitate, dar și prin viața culturală și sportivă.
Ceea ce găsești în Avdarma este total atipic pentru Găgăuzia, dar și pentru întreg sudul Republcii Moldova. Investițiile provin, în mare parte, de la frații Kazmalî, născuți în Avdarma, unul dintre ei fiind oligarhul Ilia Kazmalî, fondatorul companiei Sheriff, cel mai important agent economic din Transnistria.
Frații au conectat localitatea la rețeaua de canalizare, apă, telefonie (gratuit pe strada părinților lor), au renovat primăria, liceul, au construit memoriale, un centru de bussines, casă de cultură, centru de sănătate, muzeu, grădiniță și chiar și un …centru media, așa încât oamenii din Avdarma au ziarul local, postul de radio și un site actualizat la zi cu reportaje video, dar și emisiuni.
Terenuri moderne de tenis, fotbal, volei, sală de forță, sală pentru lupte libere, săli de studiu moderne echipate cu calculatoare și tăbli interactive, școală de pictură, sală de coregrafie, școlă muzicală, ambulanțe (cu numere de înamtriculare transnistrene!), scenă pentru concertele în aer liber – de toate acestea au parte oamenii din Avdarma, fapt pentru care i-ar invidia nu doar locuitorii altor sate din Republica Moldova, dar și cei din orașe.
Mai mult ca atât, există un consiliu local ales și plătit de ei care se ocupă de dezvoltarea localității.
Urmăriți aici o galerie foto complexă realizată de Moldova.ORG în Găgăuzia.
Alte instituții:
Sursa: moldovaorg.md