Vineri, 31 martie curent, în sala de sport a Penitenciarului nr.4-Cricova, s-a desfăşurat competiţia finală la trei probe sportive desfăşurate în cadrul Spartachiadei condamnaţilor, ediţia 2017, potrivit unui comunicat de presă al DIP.
Nouă echipe de deţinuţi din custodia Penitenciarelor nr.1-Taraclia, nr.3-Leova, nr.4 şi nr.15 din Cricova, nr.5-Cahul, nr.6-Soroca, nr.9-Pruncul, nr.13-Chişinău şi nr.18-Brăneşti, învingătoare la etapele zonale, s-au întrecut la probele sportive „Şah”, „Ridicarea greutăţilor” şi „Tenis de masă”.
La proba sportivă Tenis de masă, pe locul I s-a clasat echipa de deţinuţi a Penitenciarului nr.13-Chişinău.
La competiţia sportivă Ridicarea greutăţilor, la diferite categorii de greutate, locul I i-a revenit Penitenciarului nr.9-Pruncul.
Locul fruntaş la Şah a fost obţinut de echipa Penitenciarului nr.6-Soroca.
Scopul evenimentului l-a constituit promovarea sportului în penitenciare, dezvoltarea spiritului de echipă dar şi a calităţilor emoţional-volitive care garantează reeducarea şi reintegrarea adecvată în societate a persoanelor private de libertate.
La final, directorul adjunct al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Igor Guja a înmânat tuturor participanţilor diplome de onoare şi echipament sportiv.
Amintim că, anual, Spartachiada condamnaţilor cuprinde 5 probe sportive: tenis de masă, şah, ridicarea greutăţilor, volei şi minifotbal.
Elena Ivanov