Militarii au ales recent noii membri ai Consiliului de Onoare al Armatei Naţionale. Astfel, ei i-au ales prin vot secret pe cei şapte membri ai Consiliului, care va fi condus de colonelul Vadim Cemîrtan, comandantul Forţelor Aeriene.
Prezent la eveniment, şeful Marelui Stat Major, comandant al Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Gorgan, a declarat că membrilor consiliului le revine un rol important în consolidarea disciplinii militare şi le-a cerut maximă responsabilitate în activitatea pe care o vor desfăşura.
Potrivit Regulamentului consiliilor de onoare ale militarilor prin contract din cadrul Armatei Naţionale, consiliile de onoare sunt organe consultative ale comandanţilor unităţilor militare a Armatei Naţionale/şefilor instituţiilor Ministerului Apărării, create pentru examinarea încălcărilor (abaterilor) grave de disciplină militară, comise de militarii prin contract, în timpul îndeplinirii serviciului militar, precum şi în afara orelor de serviciu.
Membrii consiliilor de onoare sînt aleşi pentru o perioada de 3 ani şi trebuie să întrunească calităţi/condiţii stipulate în Regulament, cum ar fi conduită exemplară, principialitate, experienţă în serviciul militar, calităţi morale şi profesionale.
Elena Ivanov