Un depozit clandestin cu băuturi alcoolice tari a fost deconspirat de către ofiţerii de investigare a fraudelor economice din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, după ce au descins activităţi procesuale de constatare, orientate la combaterea şi prevenirea comercializării ilicite a băuturilor alcoolice contrafăcute în adiacentul Pieţii centrale. Astfel poliţiştii au constatat că produsele alcoolice cu semne evidente de falsificare erau comercializate în stradă de către o femeie de 37 ani, iar responsabil de depozitare şi transportare a băuturilor era un bărbat de 32 ani.
În urma cercetărilor demarate în depozit, poliţiştii au depistat şi ridicat băuturi alcoolice tari în asortiment, 180 de sticle fără timbre de acciz şi fără actele obligatorii ce demonstrează calitatea şi provenienţa. Respectiv forţele de ordine au decis sigilarea şi transportarea băuturilor la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP, pentru a fi efectuate expertizele în condiţii de laborator.
Conform Legii cu privire la fabricarea, circulaţia acloolului etilic şi producţiei alcoolice, comercializarea în locurile interzise, contravenientul este sancţionat cu amendă în mărime de până la 10 000 lei.
Poliţia Capitalei a sporit activităţile în acest context, privind protejarea drepturilor consumatorilor, şi recomandă cetăţenilor să procure băuturi doar din magazinele autorizate prin lege.
Dina Roșca