La 7 luni de la intrarea în vigoare a interdicțiilor privind fumatul în spațiile publice și la locurile de muncă, Ministerul Sănătății atestă micșorarea numărului de îmbolnăviri asociate cu expunerea la fumul de tutun. În perioada iunie-decembrie 2016, numărul de spitalizări din cauza astumului bronșic s-a micșorat cu 15% față de aceeași perioadă a anului trecut, când fumatul nu era interzis prin lege.
Cea mai mare reducere (28%) a numărului de spitalizări s-a înregistrat în luna iunie 2016, îndată după intrarea în vigoare a interdicțiilor privind fumatul în spațiile publice. Ulterior, lunar, s-a înregistrat o reducere constantă a numărului de spitalizări. Astfel, în perioada iunie-decembrie 2016 au fost spitalizați mai puțini pacienți cu agravare a astumului bronșic, a astmului bronșic parţial controlat și/sau necontrolat, precum și a complicațiilor acestei maladii, în comparație cu aceiași perioadă a anului precedent. Datele sunt obținute din Aplicația ”Pacienți” din Baza de date DRG, gestionată de Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Datele înregistrate în Republica Moldova sunt comparabile cu cele din alte țări, care au obținut rezultate similare, după implementarea legislației privind controlul tutunului. Astfel, în anul 2007, în statul american Arizona, numărul de internări din cauza astmului bronșic s-a redus cu 22%, iar în Marea Britanie rata internării în spital a copiilor sub 15 ani pentru tratamentul astmului a scăzut cu 15%.
Fumul de tutun face parte din factorii de risc pentru apariția acceselor astmatice, deoarece expunerea la fumul de tutun și fumatul este unul din factorii non-alergici, care pot declanşa criza de astm bronşic sau o agravare a stării respiratorii a organismului uman. De aceea, specialiștii recomandă evitarea fumatului activ şi pasiv ca primă măsură care poate îmbunătăţi condiţia respiratorie.
Astmul bronșic este una dintre cauzele principale ale morbidităţii cronice și mortalităţii din întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății estimează, că la nivel mondial, 300 milioane de persoane suferă de astm bronşic. Astmul este mai frecvent în copilărie (forma alergică) şi după 40 ani (forma nonalergică). Se estimează că în Republica Moldova sunt peste 160 mii de astmatici (aproximativ 4,0% din populaţie).
Elena Ivanov