În cadrul cauzei penale iniţate pentru jaf de către poliţiştii sectorului Centru din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, este necesar de stabilit identitatea individului din imagini. Acesta este căutat pentru că ar fi sustras în mod deschis dintr-un magazin de bijuterii, situat pe bulevardul Ştefan cel Mare, un inel, o brăţară şi un lănţişor din aur în valoare totală de 10 200 lei. Potrivit vânzătoarei, suspectul ar fi solicitat să se uite la mai mule bijuterii sub pretextul procurării unui inel, după care le-a luat în mână şi a fugit de la locul infracţiunii.
Conform informaţiilor acumulate individul era îmbrăcat în blugi albaştri, scurtă de culoare neagră, căciulă de iarnă, înălţimea aproximativ 175 cm şi ar avea o vârstă de 25 ani – 30 ani. Persoanele care l-au recunoscut sunt rugate să comunice informaţiile la numerele de contact 0 797 90 308 sau 0 793 33 225. Confidenţialitatea surselor de informare este garantată.
Făptaşul riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 7 ani.
Dina Roșca