Încă la începutul mandatului, dna primar Nina Ceretu împreună cu specialiştii primăriei au făcut o inventariere a potenţialului financiar al primăriei oraşului.
Adresarea către Ministerul Finanţelor, privind solicitările suplimentare de transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat pentru finanţarea învăţămîntului timpuriu, a fost soluţionată şi a primit un aviz pozitiv cu un transfer în sumă de 1 752 600 lei. Aceste mijloace financiare vor fi folosite pentru întreţinerea instituţiilor preşcolare din oraş, potrivit unui comunicat al Primăriei.
Primăria oraşului va veni cu note informative şi materiale ilustrative despre mersul lucrărilor de reparaţie la fiecare instituţie preşcolară.
Recent, s-au încheiat lucrările de reparaţie capitală a sălii muzicale de la instituţia preşcolară nr.5 „Scufiţa Roşie”. Suma investiţiei constituie 101 mii lei.
Foto: Ludmila Tetico