Ziua Internațională a Migranților, sărbătorită în întreaga lume pe data de 18 decembrie, a fost marcată la Ungheni printr-o sesiune de informare organizată de Primăria orașului Ungheni (în cadrul Proiectului Migrație și Dezvolare Locală/PNUD), în parteneriat cu Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM). Sesiunea de informare a început cu cuvântul de salut al primarului orașului Ungheni, Alexandru Ambros, care a discutat cu participanții la eveniment despre problema angajării în câmpul muncii a migranților reveniți acasă, dar și despre importanța obținerii unei calificări. “În Moldova este posibilitatea de a lucra, trebuie însă, să cunoaștem foarte bine meseria învățată, și desigur, să avem dorința de a munci„ a menționat Primarul orașului Ungheni.
Potrivit Consiliului raional, la eveniment a fost prezent și Bulubica Vasile, șef al Agenției de Ocupare a Forței de Muncă Ungheni , care a informat unghenenii despre gama de servicii disponibile pentru ei și le-a oferit unele consultări. “A fost un prilej bun să venim mai aproape de migranții plecați sau reveniți din localitatea noastră. La Ungheni sunt locuri de muncă și îi îndemnăm pe toți cei care căută un post vacant să se adreseze la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă Ungheni” a menționat dl Vasile Bulubica.
Discuțiile au fost deliberative, astfel încât, fiecare participant a avut posibilitatea să povestească despre experiența personală de muncă și despre problemele cu care se confruntă în procesul de angajare.
“Încadrarea în câmpul muncii a persoanelor revenite de peste hotarele țării este o prioritate pentru autoritățile locale din orașul Ungheni și prin acest format de discuții ne propunem informarea cât mai eficace a unghenenilor migranți despre posibilitățile de angajare acasă” a subliniat Liliana Tincu, specialist în probleme Investiționale în cadrul Primăriei orașului Ungheni.
Diana Munteanu