Ministerul Educației a premiat elevii care anul curent au obținut rezultate remarcabile la olimpiadele internaţionale şi regionale la disciplinele de studii, precum și pe profesorii acestora. Astăzi, la Chișinău, a avut loc ”Gala Olimpicilor – 2016”, potrivit unui comunicat de presă.
În deschiderea evenimentului, ministrul educației Corina FUSU a menționat că festivitatea are scopul de a susține și motiva tinerii talentați, perseverenți, care promovează imaginea Republicii Moldova peste hotare.
”Rezultatele înregistrate de acești elevi demonstrează că, față de sistemele educaționale din alte state, învățământul de la noi din țară nu cedează la capitolul calitate. Ministerul Educației încurajează spiritul competitiv al tinerilor, deoarece formarea unui nivel cultural-educațional modern și punerea în valoare a posibilităților și capacităților individuale de dezvoltare intelectuală sunt foarte importante. Victoriile repurtate de către copiii noștri ne motivează să fim optimiști. Consider că anume școala, ce creează modele educaționale de succes, are viitor.
Totodată, le mulțumesc profesorilor care i-au îndrumat pe elevii olimpici, pentru că participarea la concursurile de talie internaţională înseamnă muncă asiduă şi sistematică”, a accentuat Corina Fusu.
În anul 2016 lotul olimpic a reprezentat Republica Moldova la olimpiadele internaţionale şi regionale din 11 ţări, printre care: Elveția, Vietnam, Federația Rusă, China, România, Cipru, Macedonia, Bulgaria, Indonezia ș.a.
De la aceste concursuri elevii s-au întors acasă cu 33 de medalii, față de 31 – în anul 2015. Printre distincţiile cucerite de lotul olimpic din Republica Moldova se numără 2 medalii de aur, 7 medalii de argint, 24 medalii de bronz și 6 diplome de menţiune.
Elevii noștri au obținut cele mai înalte rezultate la disciplinele științe (6 medalii), chimie (3 medalii), biologie (3 medalii), dar și matematică, fizică, informatică și limba franceză.
Deținătorii locurilor premiante învață la Liceul ”Orizont” din mun. Chișinău, la liceele ”Mihai Viteazul”, ”Mihail Kogălniceanu”, ”Prometeu Prim”, ”George Călinescu”, ”Gheorghe Asachi”, ”Petru Movilă” din capitală și la Liceul ”Mihai Eminescu” din mun. Bălți. Liceul Teoretic „Orizont”, Chișinău, a obținut cele mai multe medalii – 21.
Exprimându-și impresiile, Bogdan CUZA, medaliat cu argint la Olimpiada Internațională de Științe (juniori), elev în clasa a X-a la Liceul teoretic ”M. Kogălniceanu” din Chișinău, a afirmat că a obținut o experiență frumoasă și este mândru pentru că a reprezentat Republica Moldova la o asemenea competiție.
În discursul său, dr. hab. Igor EVTODIEV, conf. univ., preşedinte al Consiliului Olimpic Republican la Ştiinţe, a relevat utilitatea instruirilor organizate de Ministerul Educației în vederea pregătirii elevilor olimpici: ”Acești tineri și dascălii lor au muncit foarte mult pentru rezultatele respective, depășind chiar și țări cu tradiție de participare la olimpiadele internaționale. Ei reprezintă un exemplu pentru întreaga comunitate.”
În cadrul ceremoniei, elevilor le-au fost înmânate premii și trofee. Profesorii acestora au primit Diploma Ministerului Educației și premii. Valoarea totală a premiilor oferite de Ministerul Educației la ”Gala Olimpicilor” constituie 645 mii lei.
Dina Roșca