Deputatul Partidului Liberal, Iurie Dîrda, consideră că, unica alternativă politicii pro-imperiale a Rusiei este unionismul, iar cel mai notoriu exponent al acestui curent (conform unor sondaje) este Mihai Ghimpu, liderul PL. Potrivit lui, doar Ghimpu este acel candidat care „poate stopa intenţiile Rusiei de a prelua din nou controlul asupra Moldovei prin intermediul lui Igor Dodon”.
Într-o postare pe blogul său, Dîrda scrie că, este absolut evident că, prin această campanie electorală, Moscova va încerca să readucă Moldova în sfera sa de influenţă, promovând în fruntea statului un exponent al intereselor sale. „Astăzi, segmentul de electorat unionist în Republica Moldova, potrivit unor estimări, este de circa 28-30%, adică e superior electoratului pe care-l are Igor Dodon. Consolidat, votul unionist îl poate lesne trece pe Mihai Ghimpu în turul doi, împreună cu Igor Dodon. Iar în turul doi, deja împotriva lui Igor Dodon şi în sprijinul lui Mihai Ghimpu se vor uni toţi adepţii dezvoltării europene a Republicii Moldova, care sunt mult mai mulţi decât pro-ruşii”, mai crede deputatul.
Dîrda mai spune că situaţia la zi arată că exponentul Moscovei va fi socialistul Igor Dodon, „în imaginea căruia s-au pompat bani cu nemiluita în ultimii ani şi se mai pompează şi acum”. „Totuşi, Igor Dodon are simpatia doar la a cincea parte din electoratul din Republica Moldova – un rezultat modest la câţi bani s-au pompat în el, dar, totodată, care ar putea fi suficient ca el să treacă în turul doi. De aceea, trebuie de pe acum să ne întrebăm cum contracarăm pericolul moscovit în persoana lui Dodon”, afirmă liberalul.
Acesta îndeamnă alegătorii unioniști să nu fie dispersați în primul, iar în cel de-al doilea tur deja consolidat să fie votul pro-european. „De aceea, trebuie să fim foarte atenţi şi bine calculaţi atunci când ne vom exprima opţiunea de vot. Ziua de 30 octombrie 2016 este ziua când fiecare cetățean al R. Moldova cu drept de vot poate decide cum va arăta viitorul țării: unul luminos, în marea familie europeană, alături de cei care dintotdeauna ne-au susținut și ne-au ajutat sau unul sumbru lângă cei care nu au avut niciodată alt scop decât să ne domine și să ne asuprească. Doar Mihai Ghimpu în calitate de Președinte al R. Moldova poate să asigure un viitor sigur, stabil și luminos țării și cetățenilor, doar Mihai Ghimpu va pune mai presus de toate interesul poporului, doar Mihai Ghimpu nu va permite forțelor ostile să preia controlul pe teritoriul dintre Prut și Nistru! Votăm Mihai Ghimpu! Președintele de care are atâta nevoie țara noastră!”, conchide liberalul.
Elena Ivanov