Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, împuternicit de Guvernul Republicii Moldova, a semnat, astăzi, Acordul de finanțare cu Banca Europeană pentru Investiții, pentru implementarea proiectului de restructurare și reorganizare a Căii Ferate din Moldova. BEI a fost reprezentat de șeful oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Antonio Castillo.
Iurie Chirinciuc a ținut să mulțumească reprezentanților BEI și BERD pentru încrederea și sprijinul pe care îl acordă întru dezvoltarea CFM.
„Am participat la evenimentul de semnare a contractului de împrumut cu BEI. Acest proiect a demarat, de fapt, în 2014, și astăzi am reușit să semnăm contractul de finanțare. Acesta este desfășurat în complex cu împrumutul de la BERD, în valoare de 52,5 mln de euro. Banii sunt destinați pentru implementarea unor reforme de reorganizare a întreprinderii”, a declarat Ministrul Transporturilor.
Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii TOPALA, a ținut să sublinieze importanța acestui eveniment pentru viitorul întreprinderii.
„Suma totală a împrumutului este de 105 milioane de euro (BERD și BEI), la care se adaugă și alte 5 milioane de euro nerambursabili, pe care îi oferă Uniunea Europeană, prin Fondul de Investiții de Vecinătate (NIF). Banii vor servi pentru procurarea locomotivelor și reabilitarea infrastructurii. Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește anunțarea licitației pentru achiziționarea de locomotive”.
Totodată, iurii TOPALA, a asigurat că toate datele sunt transparente, iar detaliile sunt publicate și pe site-urile oficiale ale băncilor.
În același context, Ministrul Transporturilor, Iurie CHIRINCIUC, și Directorul General al CFM, Iurii TOPALA, au amintit și despre aprobarea de către MTID a noii structuri organizatorice a CFM, care urmează a fi pusă în aplicare în viitorul apropiat.
CFM menționează că negocierile cu Banca Europeană de Investiții pentru semnarea contractului de co-finanțare a proiectului în egală măsură cu BERD au fost finalizate în luna iunie a.c.. Bugetul total al proiectului de de restructurare a „Căii Ferate din Moldova” constituie 105 milioane de euro (BERD+BEI).
De asemenea, au fost semnate și două acorduri trilaterale de asistență tehnică nerambursabilă între Guvernul RM, reprezentat de MTID, CFM și BERD, și anume:
– În sumă de 5 mln euro din Fondul de Investiții de Vecinătate al UE (NIF) pentru a co-finanța achiziționarea de locomotive noi, ratificat prin legea nr.43 din 25.03.2016
– În sumă de 250 mii de euro din Fondul special al acționarilor BERD pentru implementarea sistemului informațional de management energetic (EMIS), ratificat prin Legea nr.17, din 03.03.2016
Elena Ivanov