Deși în plan național R. Moldova are planuri de dezvoltare pînă în 2020, un oraș din țara noastră și-a trasat activitatea pînă în 2030!
Este vorba de orașul Ungheni, primarul căruia, Alexandru Ambros susține că acesta a devenit primul oraş din republică cu un plan urbanistic general, elaborat după o metodologie nouă, modernă şi europeană.
“Planul Urbanistic vine cu obiective concrete până în anul 2030, care prevede atragerea investiţiilor de aproape 1 miliard de lei, dublarea locurilor de muncă, asigurarea accesului populaţiei la apă potabilă de calitate şi la servicii de canalizare în proporţie de 100%”, spune Ambros într-un mesaj postat pe pagina web a orașului.
Cît privește nemijlocit anul 2015 și aici Ambros are planuri mari.
“În 2015 ne propunem să avem reparate majoritatea străzilor şi stradelelor din sectoarele Ungheni Vale şi Ungheni Deal, Bereşti, Vasilica, Dănuţeni, astfel asigurând accesul liber în aceste zone pentru alte servicii”, spune demnitarul.
Elena Ivanov
Foto: turism.ungheni.md