Astăzi, 1 septembrie 2016, în instituțiile de învățământ din Republica Moldova a sunat primul clopoțel. La careul festiv de la școala de circumscripție ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești, raionul Nisporeni, a participat și ministrul educației Corina Fusu.
În deschiderea evenimentului, Corina Fusu a adresat un mesaj de felicitare tuturor celor prezenți la careu, dorindu-le elevilor și cadrelor didactice un an școlar reușit, plin de emoții frumoase, curaj, succese și rezultate remarcabile.
Totodată, doamna ministru a accentuat că Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești este una dintre primele școli de circumscripție care beneficiază de suport prin intermediul Proiectului ”Reforma Învățământului în Moldova”, finanțat de Banca Mondială:
”Această instituție de învățământ are perspective de dezvoltare, chiar dacă din anul 1973 nu a fost implicată în proiecte de reparație capitală. Ținând cont de faptul că aici își fac studiile 345 de elevi, dintre care peste 60 vin din localitățile arondate, iar 12 copii sunt cu cerințe educaționale speciale, Ministerul Educației a decis să identifice modalități de dezvoltare a Gimnaziului ”Alexandru cel Bun” din Vărzărești. Ne-am propus ca respectiva școală de circumscripție să devină una model, îndeplinind toate cerințele prevăzute de standardele de asigurare a calității. Doar o școală accesibilă, prietenoasă copiilor, care are un management eficient și deține un colectiv profesionist de cadre didactice poate oferi servicii educaționale calitative și relevante. În această ordine de idei, fac un apel și către autoritățile publice locale, către părinți și întreaga comunitate să participe activ la viața școlii. Sunt ferm convinsă că odată renovat, Gimnaziul ”Alexandru cel Bun” va deveni mai atractiv pentru elevi.”
Inga Ulinici, director al gimnaziului, a mulțumit pentru susținere Ministerului Educației: ”Anterior elevii preferau instituțiile de învățământ din centrul raional. Nu poți să convingi părinții să își aducă la studii copilul într-o școală veche, unde iarna este frig, acoperișul curge, iar prin geamuri suflă vânt rece. Acum dispunem de condiții mult mai bune, inclusiv pentru copiii cu necesități speciale”.
Menționăm că inițial Ministerul Educației a alocat gimnaziului din Vărzărești 465 mii lei pentru procurarea mobilierului specializat, fiind echipate integral toate sălile de clasă. Ulterior a fost încheiat un contract în sumă de 4 mln. 279,13 mii lei pentru lucrările de reparație capitală, iar până la momentul actual au fost efectuate lucrări în valoare de circa 2 mln. 900 mii lei. A fost schimbat acoperișul la blocul de studii, la galerie, cantină, sala sportivă și la atelier, au fost izolați termic pereții blocului de studii și cei ai galeriei, au fost înlocuite ferestrele și ușile la intrarea centrală. Celelalte lucrări sunt în proces de executare și vor fi finalizate până la sfârșitul lunii curente.
De asemenea, pe data de 12 septembrie 2016 va avea loc licitația publică privind achiziționarea serviciilor de reparație pentru cea de a doua etapă a reabilitării gimnaziului din Vărzărești, care prevede renovarea rețelelor și a sistemelor inginerești interioare și exterioare (rețele electrice, apeduct, canalizare, încălzire, ventilație), finisarea lucrărilor interioare, amenajarea teritoriului.
Lucrări similare vor avea loc și la Liceul Teoretic ”M. Manole” din Sălcuța, Căușeni, renovat capital în cadrul aceluiași proiect, iar recent au fost anunțate licitațiile pentru achiziționarea lucrărilor de reparație capitală a încă 4 școli de circumscripție: din s. Sipoteni, r-l Călărași;or. Costești, r-l Râșcani;or. Iargara, r-l Leova și com. Gotești, r-l Cantemir.
*Poză simbol
Diana Munteanu