Tradiţional, în ajunul Crăciunului pe stil vechi, gospodarii sacrifică porcul, în numele bunătăţilor pentru masa de sărbătoare. Cum nu toţi au porci în coteţ, aceştia aleg să-i cumpere de la ferme. Producătorii spun că, în această perioadă, vânzările au crescut cu aproximativ 50 la sută.
La ferma din Coșnița, porcii nu mai au timp să viseze, cu o seară înainte, că vor fi sacrificaţi, aşa cum spune tradiţia. Abatorul funcţionează într-una. Prețul pentru un kilogram de carne de porc viu este de 30 de lei. Cei care cumpără cel puţin cinci porci, plătesc mai puţin – câte 28 de lei pentru un kilogram.
“Rasa se numește Petraim, îi aducem din Ungaria. Sunt foarte ușor de crescut, nu sunt capricioși. Sunt rasă special selectată pentru carne, cu spatele lat și șoldurile mari. Îi hrănim cu cele mai bune cereale. Este vorba de porumb, este vorba de grâu, orz și soia, macuc de răsărită. Îi creștem ca în condiții de casă”, spune proprietarul Radu Hatmanu.
Un porc care cântărește aproximativ 150 de kilograme costă 4500 de lei, dacă este cumpărat viu. Cei care preferă însă porcii gata tăiați, trebuie să plătească 40 de lei pentru un kilogram. Oamenii nu au cum să facă pomana porcului la fermă, de aceea, abia aşteaptă Crăciunul ca să întindă pe mese bucate alese:
“Noi pe stil vechi ținem. Și niște răcituri o să facem. Asta e clar, cum fără răcituri, se poate?” La ferma din Coșnița, raionul Dubăsari, sunt peste 2 000 de porci.
Sursa: publika.md