Vești proaste pentru moldovenii care muncesc în Rusia. Președintele Vladimir Putin a semnat legea ce prevede extinderea până la 10 ani a termenului de interdicţie de intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse a migranţilor ilegali, relatează stirilocale.md.
Potrivit modificării, migranţii care s-au aflat pe teritoriul Rusiei şi nu au ieşit din ţară de la 180 zile până la 270 zile, după termenul legal de şedere, vor primi interdicţie pentru intrarea în Federaţie Rusă pentru un termen de cinci ani.
Totodată, începând cu 1 ianuarie 2015, a intrat în vigoare o lege care interzice introducerea alcoolului pe teritoriul Federaţiei Ruse. Astfel, moldovenii nu mai pot lua cu ei băuturi alcoolice atunci când vor merge în Rusia.
Interdicţia se referă la toate persoanele care traversează frontiera rusească şi are drept scop prevenirea importului de băuturi alcoolice fără accize. Mai mult, legea nu interzice însă băuturile procurate din magazinele Duty Free.
Până în prezent, persoanele fizice care mergeau în Rusia aveau dreptul de a lua în bagaje câte trei litri de băuturi alcoolice fără timbre de acciz.