Una din afacerile de succes puse pe roate în Republica Moldova este afacerea iniţiată de un tânăr producător agricol încă din anul 2013, GŢ „Ioviţa Sergiu”. Sergiu Ioviţă, originar din satul Oniţcani, Criuleni, este un tânăr antreprenor de success cu un potenţial enorm pentru competitivitatea de pe piaţa Republicii Moldova.
Sergiu a petrecut 13 ani peste hotarele ţării unde a reuşit să agonisească mijloace financiare necesare pentru iniţierea unei afaceri, scrie agrobiznes.md.
„Mereu am muncit pentru cineva, având şefi, fără a avea o anumită stabilitate, şi fără a şti cum va fi ziua de mâine, aceasta a fost cauza care m-a motivat să revin în ţară”.
Odată cu revenirea pe plaiurile natale, Sergiu a analizat piaţa şi a conştientizat că se poate lansa în mediul de afaceri cu produse ecologice pentru care reprezintă o necesitate actuală în rândul consumatorilor.
A înfiinţat o plantaţie de căpşun pe o suprafaţă de 12 ari pe teren protejat şi 60 ari pe teren neprotejat. Totodată, s-a informat despre proiectele iniţiate în ţară pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii. Sergiu Ioviţă a aplicat şi la proiectul PARE 1+1, din mijloacele căruia a construit o cameră frigorifică cu o capacitate de 2 tone.
„Înțelegeam mereu, că o afacere competitivă pe piaţă necesită şi investiţii mari, de aceea construcţia frigiderului a fost una din deciziile cele mai importante. Acum avem posibilitatea de a păstra 2 tone de căpşun şi să comercializăm de sinestătător marfa”.
După cum menţioneză tânărul fermier, investiţile încă urmează a fi realizate. El are planuri de viitor şi speră să işi extindă plantaţiile pe teren protejat. Pe lângă plantaţiile de căpşun, în anul 2015 Sergiu a înfiinţat şi o livadă de nuc.
El a făcut mai multe investiţii, totodată accesând şi sprijin financiar nerambursabil din fondul de subvenţionare a producătorilor agricoli, prin intermediul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA). Pe parcursul anului 2015, a beneficiat de subvenţii pentru înfiinţarea modulelor de sere pe suprafaţa de 12 ari, în valoare de 111.344 lei şi pentru înfiinţarea unei plantaţii nucifere pe o suprafaţă de 1,3 ha, beneficiind de 22.100 lei din fondul de subvenţionare.
Potrivit sursei citate, Sergiu tinde să se lanseze cu produse ecologice atât pe piaţa naţională cât şi pe cea internaţională.
„Producătorii agricoli din Republica Moldova trebuie susţinuti prin diverse proiecte, finanţarea din partea statului e binevenită dar cu părere de rău e puţină. AIPA de la înfiinţarea ei a susţinut şi va susţine micile întreprinderi şi sper că in continuare vom avea o colaborare fructuasă, inclusiv şi cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, care în primul rând ar trebui să înţeleagă necesităţile producătorilor agricoli”.