Tradiționalul eveniment “Omul Anului” din raionul Criuleni, s-a desfășurat la 24 decembrie şi a fost organizat de Consiliul raional Criuleni, la inițiativa președintelui raionului, Vitalie Rotaru, relatează criuleni.md.
Invitat special la evenimentul “Omul Anului”, 2014 a fost președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova. Printr-un discurs de felicitare, Vlad Filat i-a încurajat pe invitați să inițieze în continuare proiecte de modernizare a localităților, dorindu-le succese.
Cei mai de succes reprezentanți din domeniul public, economic, cultural și sportiv, atât din raion cât și din afara țării au fost nominalizați cu titlul onorific ”Omul Anului”, 2014 și ”Cetăţean de onoare al raionului Criuleni”.
Astfel, în acest an, prin dispoziția emisă de președintele raionului, Vitalie Rotaru a fost nominalizat un număr vast de persoane, comparativ cu anii precedenți, pentru că evenimentul “Omul Anului” a ajuns deja, la cea de-a X-a ediție.
Titlul onorific de “Cetățean de onoare” al raionului Criuleni, cu înmânarea Însemnului special și Brevetului nominal, s-a acordat personalităților care au adus aportul personal în dezvoltarea economică, socială, administrativă, culturală, umanitară, de caritate și sponsorizare, formarea imaginii pozitive a raionului, la scară națională și internațională:
- GHILAȘ Anatolie, director general Agenția Relații Funciare și Cadastru a Republicii Moldova;
- POPIOLEK Witold, starosta (președintele) powiatului (raionului) Pulawy, Polonia;
- SURUGIU Paul (FUEGO), interpret și eminent promotor al culturii și muzicii românești, Artist al Poporului al Republicii Moldova;
- SAVIN Grigore, secretar al Consiliului raional Criuleni;
- ȚIGĂNAȘ Gabriel, expert în proiecte transfrontaliere.
Cu privire la nominalizarea “Omul Anului” 2014, avînd în vedere performanțele de durată obținute în domeniul de activitate profesat, utilitatea publică evidentă a acțiunilor de susținere a dezvoltării economice, sociale, administrative, culturale, umanitare în raionul Criuleni, aportul personal în formarea imaginii autorităților și instituțiilor publice, în care lucrează, la scară raională și națională, titlul onorific “Omul Anului” 2014, cu Însemnul nominal de Onoare – Figurina Zeiței Victoria s-a acordat următoarelor personalități:
- ANII Vera, șef Direcția Finanțe Consiliul raional Criuleni;
- BOAGHE Feodora, director Gimnaziul Ratuș;
- BOBEICO Tudor, șef Secția Administrație Publică, Aparatul Președintelui raionului Criuleni;
- BOȘCANEAN Maria, șef Secția economie și reforme, Direcția Agricultură, Politici Economice și Relații Funciare, Consiliul raional Criuleni;
- BRÎNZA Alina, coregraf Ansamblul de dans modern ”Alivera”, Casa de Cultură Boșcana;
- BRÎNZA Ludmila, șef Direcția Asistență Socială și Protecție a Familiei, Consiliul raional Criuleni;
- BUZU Petru, primar comuna Drăsliceni;
- CARȚÎN Valeriu, primar s. Mașcăuți;
- CEBANU Maria, contabil-șef Aparatul Președintelui raionului Criuleni;
- COJOCARU Victor, consilier raional s. Măgdăcești;
- DUMINICA Serghei, consilier raional s. Slobozia-Dușca;
- EFROS Victor, agronom, agent economic s. Pașcani;
- EVTODIEV Laurenția, medic Oficiul Medicilor de Familie Miclești;
- GORE Ghenadie, consilier al Președintelui raionului;
- GRĂJDIAN Anatol, inspector Inspecția Ecologică de Stat Criuleni;
- GUZUN Maria, manager Întreprinderea Individuală ,,Guzun Maria”, s. Măgdăcești;
- ISTRATI Serghei, primar s. Slobozia-Dușca;
- LUNGU Ion, specialist Direcția Dezvoltare Comunitară, Consiliul raional Criuleni;
- MOSCUL Valentina, manager Gospodăria Țărănească ,, Moscul Valentina” s. Boșcana;
- ONIȘCIUC Vitalie, primar orașul Criuleni;
- ONOFREI Simion, primar s. Zăicana;
- PANFILII Olga, specialist Aparatul Președintelui raionului;
- PISARENCO Valentina, director Liceul Teoretic Cimișeni;
- POPOVICI Iurie, șef Direcția Investiții și Relații Economice Externe;
- ROTARU Vitalie, manager Întreprinderea Individuală ,,Rotaru Vitalie”, s. Hîrtopul Mare;
- RUSU Alexandru, șef biblioteca publică, s. Izbiște;
- SIMON Dumitru, consilier raional, președinte al raionului Criuleni 2007-2011;
- SOLTANICI Vladimir, șef Direcția Educație, Consiliul raional Criuleni;
- SPRÎNCEAN Ilie, sportiv de performanță, s. Izbiște,
- TENTIUC Lidia, director, Liceul Teoretic Măgdăcești;
- TURUTA Ioan, preot, paroh al Bisericii ,,Sfînta Treime, s. Onițcani;
- ȚELIȘCEVA Paulina, primar comuna Dolinnoe;
- ȚONCU Vasile, vice-director Spitalul raional Criuleni;
- URÎTU Dionis, vicepreședinte al raionului.
De asemenea, un grup de angajați din diverse domenii au fost menționați cu Diplome de Gratitudine, pentru activitate fructuoasă, pe parcursul acestui an.
Președintele raionului, Vitalie Rotaru a mulțumit tuturor pentru implicare, inițiativă și pentru rezultatele obținute, menționând că doar împreună, umăr la umăr, dezvoltarea infrastructurii raionului Criuleni va spori.
După partea oficială a evenimentului, oaspeții au avut parte de mai multe surprize. Sub patronajul președintelui raionului s-a organizat o loterie, cu o mulțime de premii valoroase.
Pentru că suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, cei care au adus frumoasele colinde și urături mai aproape de sufletul oamenilor, au fost colectivele Centrului de Cultură și Tineret ,,G. Sîrbu” din or. Criuleni și desigur, Moș Crăciun.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de cunoscuta interpretă, care ne-a reprezentat țara la Eurovision, Cristina Scarlat.
Fiindcă sărbătorile de iarnă sunt pline de surprize și magie, președintele raionului, Vitalie Rotaru a pregătit un cadou muzical, pentru toți invitații – îndrăgita formație Akord. Toți oaspeții s-au distrat de minune, pe ritmul pieselor formației.
Dina Roşca