La 30 kilometri de Chișinău, pe linia de cale ferată Dobruja—Bălțați, care deja nu mai există, a fost construit, prin anii ‘30 ai secolului trecut, un tunel feroviar. Astăzi din el au rămas doar câteva pietre și ruinele din interiorul coliniei, potrivit ziarului departamental „Feroviarul Moldovei”, citat de cfm.md.
Sursa notează că tunelul a fost cel mai lung dintre toate construcțiile de acest gen, edificate vreodată în Moldova, lungimea sa constituind 689 metri. Apariția tunelului se datorează capacității de atunci a locomotivelor cu abur, care, din cauza forței de tracțiune reduse, nu puteau depăși colinele înalte. Se știe că tunelul a fost proiectat în Marea Britanie, iar lucrările de construcție au fost supravegheate de ingineri englezi. Martorii povestesc, că „procesul de muncă era unul neobișnuit. O echipă săpa dintr-o parte, alta — din partea opusă. Astfel s-au întâlnit cu exactitate de un centimetru”.
„Atunci, când se construia calea ferată, Dobruja era un mic sătuc cu case de lut, acoperite cu stuf. Linia de cale ferată avea importanță strategică, fiind construită de un batalion român de geniști. Apoi, pe terasamentul înălțat mai sus de sat s-a deplasat prima locomotivă cu abur, ce remorca o garnitură de tren. Apropiindu-se de canton, ea fluiera prelung și de sub roți răbufnea un nor alb de aburi”, se mai spune în material.
Astăzi satul s-a extins, a ajuns până la fosta cale ferată, depășind dealul. Iar în locul liniei feroviare de altădată se află acum o simplă uliță a satului. Tunelul a fost distrus în august, 1944. Una dintre legende spune că în el ar fi intrat un eșalon cu muniții, care a fost aruncat în aer.
Restabilirea tunelului este costisitoare. În plus, de ceva timp la colina cu pricina au ajuns apele subterane, iar prin anii ’50, partea de est a dealului, de asupra intrării în tunel, s-a transformat într-o mare gunoiște municipală.
Diana Munteanu